Sublocotenentul Ion Grosaru, din Păiseni - Cornu Luncii, mort în timpul unei misiuni în Irak, în septembrie 2007, a fost omagiat săptămâna trecută la Muzeul Militar Naţional Regele „Ferdinand I” din Capitală, în cadrul unei reuniuni ştiinţifico-culturale care a avut tema „Securitatea Naţională a României, 10 ani de la aderarea României la NATO”. Reuniunea a avut în program prezentarea participării României în misiunile NATO şi comemorarea eroilor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii.
În cadrul evenimentului s-a vorbit, în prima parte, de problemele care vizează România pe linia securităţii naţionale.
În a doua parte a reuniunii, generalul maior în rezervă profesor doctor Visarion Neagoie, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Regina Maria, a prezentat un istoric al misiunilor la care a participat Ion Grosaru şi eroismul de care a dat dovadă acesta, în cadrul batalionului 32 „Mircea” Timişoara.
Asociaţia Cultul Eroilor Suceava a fost reprezentată la eveniment de prim-vicepreşedintele maistru militar în rezervă Dumitru Davidel, care a prezentat conţinutul celor patru vitrine care îl reprezintă pe eroul sucevean în cadrul Muzeului Militar Naţional.
Cu această ocazie, reprezentantul Asociaţiei Cultul Eroilor Suceava a donat muzeului cele două volume de poezii scrise de Ion Grosaru, volume editate recent cu sprijinul primarului comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron. Poezii scrise de Grosaru au fost recitate în cadrul întâlnirii de studenţi de la Academia de Arte.
Asociaţia Cultul Eroilor Suceava şi Primăria Cornu Luncii au primit felicitări pentru eforturile făcute pentru ca Ion Grosaru să nu cadă în uitare: ridicarea monumentului eroului, a casei memoriale şi a expoziţiei de la Şcoala „Ion Grosaru” Păiseni.
La evenimentul organizat la Muzeul Militar Naţional a participat şi grupul de muzică reprezentativă a Armatei Române, care a interpretat un potpuriu de cântece patriotice închinate eroilor neamului.
În septembrie 2007, sublocotenentul Ion Grosaru se afla în patrulare în cadrul unei misiuni în Irak, iar TAB-ul cu care se deplasa a trecut peste un dispozitiv exploziv artizanal. TAB-ul a luat foc, iar Grosaru a rămas ultimul în interior, după ce a asigurat evacuarea colegilor. Din păcate, muniţia din dotare a explodat şi i-a curmat viaţa.