În perioada 8-9 mai, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) a găzduit cea de-a XVIII-a ediţie a Conferinţei internaţionale „Tehnomus”, eveniment de referinţă pentru cercetătorii din România, organizată la fiecare doi ani, de Departamentul Mecanică şi Tehnologii de la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management. Manifestarea a avut susţinerea Asociaţiei profesionale Tehnomus din Suceava şi a companiei SC Sidem SRL, filiala din România.
Conferinţa „Tehnomus - New Technologies And Products In Machine Manufacturing Technology” a reunit specialişti din ţară şi străinătate, din mediul universitar, reprezentanţi ai unor institute de cercetare şi universităţi, firme industriale, cu scopul de a face schimburi de informaţii şi experienţă în ceea ce priveşte noile progrese şi rezultate ale cercetării în domeniile tehnologiilor mecanice, industriale şi de fabricaţie.
La manifestarea de la USV au participat cercetători din România şi din altă ţări, cum ar fi Belgia, Bulgaria, Franţa, Republica Moldova, Ucraina şi Vietnam.
În prima parte a conferinţei profesori de prestigiu au conferenţiat pe teme specifice domeniului lor de cercetare. Au fost urmărite cu mare interes conferinţele: Agnès Fabre, de la Şcoala Naţională Superioară de Arte şi Meserii Paris – “Microgeometry on surface treated part: measurement and influence”, Jos Vander Sloten,de la Universitatea Catolică din Leuven, Belgia – “Patient-specific biomedical engineering for improved joint reconstructions”, Michel Massenzio, de la Institutul Universitar de Tehnologie Lyon şi Universitatea “Claude Bernard” Lyon, Franţa – “Uncertainty and sensitivity analysis, reliability engineering dedicated to vehicle restraint systems”, Lucian Georgescu, de la Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați – “Water and sustainable development in lower Danube region”.
Următoarea Conferinţă „Tehnomus” va avea loc în primăvara anului 2017.