Un caz de braconaj foarte grav, petrecut la finele lunii aprilie a anului 2012, se află şi acum în faza de anchetă, pe masa procurorilor. Dosarul este unul complex, cu un suspect şi doi inculpaţi puşi sub acuzare şi alţi suspecţi care între timp au scăpat de răspundere, însă asta nu scuză faptul că dosarul a înaintat atât de anevoios, fiind unul dintre cele mai vechi care nu au fost finalizate.
Cazul de braconaj petrecut în zona Izvoarele Sucevei - Cârlibaba a fost comis de indivizi din Borşa - Maramureş, zonă din care sunt multe persoane cunoscute cu preocupări de acest gen, iar la vremea respectivă a fost considerat cel mai grav act de braconaj din ultimii ani din judeţul Suceava.
Au măcelărit căprioare gestante
Pe 28 aprilie 2012, într-o zi de sâmbătă, un angajat al Ocolului Silvic Cârlibaba a auzit mai multe împuşcături şi a sunat la 112, sesizând poliţia că în zonă se află braconieri. Dându-şi seama că poliţia este pe urmele lor, indivizii, trei la număr, au bănuit poliţiştii, s-au urcat într-un autoturism de teren şi au dispărut în grabă de la faţa locului, abandonându-şi cealaltă maşină cu care erau veniţi, o dubă Fiat Ducato. Poliţiştii şi silvicultorii aveau să descopere un adevărat masacru în zona unde braconierii s-au apucat de tranşat animalele împuşcate.
Ei au găsit cinci căprioare împuşcate, din care trei erau femele gestante, care urmau să fete în aproximativ două săptămâni.
Animalele erau tranşate şi puse în butoaie din plastic, fiind găsiţi inclusiv fetuşii, scoşi în grabă şi aruncaţi printre celelalte resturi.
Doi inculpaţi şi un suspect
Pornind de la maşina abandonată şi o poliţă RCA din interiorul acesteia, anchetatorii au stabilit un cerc de suspecţi. S-a ajuns în primul rând la un anume Gabriel Timiş, proprietarul maşinii, care este inculpat în dosar. La vremea respectivă au mai fost identificaţi încă doi autori, însă pe parcursul anchetelor doar unul a mai rămas cu calitatea de suspect, Dumitru Mihali. După o serie de percheziţii efectuate la Borşa şi după ridicarea mai multor arme a mai fost pus sub acuzare un inculpat, Florin Paul Danci.
Cert este că dosarul este înregistrat şi acum, după mai bine de trei ani, tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fără ca inculpaţii să fi fost încă trimişi în judecată. Dosarul este unul foarte complex, de 600 de pagini, iar anchetatorii invocă tocmai complexitatea cercetărilor.
Totuşi, au precizat sursele noastre, dosarul se va finaliza în mod cert cu trimiterea în judecată a celor vinovaţi.
Braconierii de nouă generaţie nu au nici o legătură cu cei care vânează pentru consum propriu
Braconierii care au măcelărit căprioare gestante fac parte din categoria indivizilor care nu au deloc legătură cu noţiunea de vânătoare. Sunt în general oameni cu bani, care merg la vânătoare cu maşini de teren, proiectoare şi arme performante cumpărate ilegal şi care nu au nici o noţiune de selectare a vânatului pe principii etice. Nu mai este vorba în nici un caz de braconieri care să vâneze un animal pentru consum propriu, au explicat oamenii care cunosc acest fenomen, ci de indivizi veniţi să omoare cât de multe animale pot, pentru a le valorifica apoi pe piaţa neagră.
Dosarele de braconaj ajung rar în instanţă, iar pedepsele aplicate sunt mici
Un alt aspect care trebuie subliniat este că numărul dosarelor de braconaj finalizate cu o condamnare este foarte redus, după cum rezultă dintr-o simplă căutare pe portalul instanţelor de judecată.
Inculpaţii care au fost totuşi trimişi în judecată, în cadrul unor dosare judecate la instanţele din Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei, s-au ales cu amenzi penale ori, cel mult, cu pedepse la închisoare cu suspendare. Asta după ce au achitat prejudiciile imputate.
În cazul de braconaj la care am făcut referire în acest material prejudiciul a fost estimat de poliţie la 60.000 de euro.
(16 mai 2015, 21:52:50
INAINTE DE SARBATORI BRACONEALA CU CINE SE IMPARTE???
DACA PRIN ABSURD SUNT PRINSI DOSARELE SUNT INCROPITE DUPA DEVIZA INVENTATA DE DOM 'ASILY DE LA ,,NATIONALA'':
-,,IOY,IOY,IOY -NU MAI TREBI DATI NOI""
UNDE MAI PUI CA AICI INTERVINE SI FAMILIA SEFILOR DE POST,REPARTIZATI STRATEGIC PE AXA RURALA POJORATA-BREAZA ,DEOCAMDATA,POATE MAI SOSESTE VREUN BUNIC CEVA SAU BAREMI UN UNCHI PTR POSTUL M.SULITA.
DOM 'ASILY,CATA PADURE S-A JEFUIT DE LA MARGINEA SI A AVUT DRUM LIBER PANA LA BESTWOOD MOLDOVITA,INTRU ,,SPONSORIZAREA TERORISMULUI,IN PERIOADA 1998-2005???
CATE CABANE SI CANTOANE SILVICE AU FOST LICITATE SI VANDUTE CU LICITATII ARANJATE,DE PE AXA VAMA- MOLDOVITA CAND MATALE ERAI SEF DE RURALA???
CATE VAGOANE CASATE INCARCATE CU LEMN FARA ACTE AU TRECUT PE LA POARTA LU' MATALE DE LA MUMOSU???
CAT MAI AI DE GAND SA TE FERESTI DE EXTINDEREA UNOR CERCETARI SI SA TII UN DOSAR DEPARTE DE ,,BUTOIUL CU PULBERE''???
M-AM GRABIT,ACUMA AM RABDARE.IN NOILE MODIFICARI LA CP VA FI INCRIMINAT ABUZUL DE PUTERE.ATUNCI VA INCEPE ,,CARNAVALUL''.
ATI PUS REPUBLICA PE CHITUCI,VA SOSI SI SCADENTA!!!
NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE - DACANU STIATI,AFLATI ACUM!!!