În dosarul prin care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava l-au trimis recent în judecată pe Ion Nae (42 de ani), individul acuzat că a şantajat mai multe minore din judeţ, după ce le-a „agăţat” pe reţeaua de socializare Facebook, ascunzându-se sub o identitate falsă, a unui tânăr afacerist, cu o situaţie financiară foarte bună, anchetatorii descriu fapte şocante ale căror victime au fost nişte copile de 12 şi 14 ani, dar şi alţi minori de vârste apropiate.
Procurorii explică cum de a fost posibil ca un individ aflat la sute de kilometri distanţă să păcălească şi ulterior să terorizeze psihic mai multe minore doar printr-un cont de Facebook şi prin telefon.
Sunt descrise în rechizitoriu aspecte care îţi fac pielea de găină, iar o parte dintre acestea le vom prezenta, bineînţeles cu protejarea identităţii victimelor, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă privind pericolele internetului, un mediu virtual în care tot felul de minţi bolnave îşi caută victime.
Aşa a fost şi cazul lui Ion Nae, astăzi închis în arestul poliţiei judeţene, în aşteptarea pedepsei de la judecători.
Relaţii la distanţă, prin telefon, şi mai multe fotografii furate de pe internet
Profilul conturat inculpatului de către anchetatori dovedeşte cât de uşor pot să cadă minorii victime unor dezaxaţi sexual: un individ fără loc de muncă, care nu avea nici măcar calculator şi îl folosea pe cel al nepotului său minor, când acesta din urmă era la școală, un individ care locuia cu mama sa şi care a ajuns în judeţul Suceava abia când ofiţerii structurilor de combatere a criminalităţii organizate l-au săltat de la domiciliu. Au fost suficiente câteva fotografii cu un tânăr chipeş şi cu două maşini de lux, un cont de Facebook şi o poveste inventată pe care inculpatul, aşa cum reiese din actul de sesizare a instanţei, o citea de pe o foaie. Susţinea că e din Suceava, că îl cheamă Gabriel, că a moştenit de la tatăl său, care a murit în Anglia, o firmă importantă de construcţii, că e foarte ocupat, motiv pentru care le cerea victimelor să ţină legătura telefonic, şi că îşi caută sufletul pereche. Iar acel suflet pereche trebuia să-i dea „dovezi de iubire”, chiar şi aşa, de la distanţă. „Dovezi” care constau în adevărate perversiuni sexuale, mai ales când vorbim de minori de 11-14 ani, aşa cum vă vom arăta în cele ce urmează.
O idilă pe internet tranformată într-un coşmar
În materialul de astăzi vă prezentăm povestea a două minore, verişoare, care au căzut în plasa lui „Gabriel”.
Anca (nume fictiv) s-a împrietenit cu Gabriel pe Facebook în octombrie 2014. Minora, în vârstă de 12 ani, a început să fie tot mai mult interesată de băiatul înstărit ale cărui fotografii Nae le postase pe cont. Habar nu avea că de fapt vorbea cu un șomer de prin Dâmboviţa, trecut de 40 de ani, care voia doar să-şi satisfacă poftele bolnave.
Când „Gabriel” i-a spus că e îndrăgostit de ea, şi-a pierdut parcă minţile şi a acceptat să-i trimită dovada de dragoste cerută, fotografii cu ea dezbrăcată, cu organele genitale fotografiate din apropiere, fotografii pe care i le-a trimis prin mesaje tip MMS pe telefonul mobil.
Odată intrat în posesia acelor fotografii, Nae i-a cerut tot mai multe astfel de „dovezi de iubire”. Când Anca a început să intre la bănuieli şi a încercat să dea înapoi, Nae a ameninţat-o că va renunţa la relaţia lor şi că, mai mult decât atât, va distribui pe internet fotografiile compromiţătoare.
I-a spus chiar că va face afişe cu ea dezbrăcată, că le va truca şi că acestea vor ajunge la toţi cunoscuţii ei, la familie, la şcoală, prin localitatea de domiciliu.
Le cerea să facă sex cu el prin telefon şi alte perversiuni
În aceeaşi perioadă, Mirela (tot nume fictiv), în vârstă de 14 ani, verişoara celeilalte minore, i-a cerut prietenia pe Facebook lui „Gabriel”. Ion Nae, susţin anchetatorii, a folosit acelaşi mod de operare. I-a spus că mai mult o iubeşte pe ea decât pe Anca, însă dacă şi ea îl iubeşte cu adevărat, să-i dovedească acest lucru. Cum? Trimiţându-i şi ea fotografii în care să apară dezbrăcată complet, în costum de baie sau doar în chiloţi.
Mirela a ezitat în primă fază, însă „Gabriel” i-a spus că în caz contrar se va întoarce la Anca.
Fiindu-i teamă să nu-l piardă pe tânărul chipeş, bogat şi cu maşini de lux cu care credea că vorbeşte, Mirela a acceptat şi i-a trimis mai multe fotografii, aşa cum îi ceruse „iubitul” ei.
Când şi-a dat seama că deţine controlul asupra celor două, şantajându-le că va face publice acele fotografii, Ion Nae, arată anchetatorii, i-a trimis fiecăreia fotografii cu cealaltă, sugerându-le să le arate colegilor de școală. Ulterior, Nae chiar le-ar fi trimis unor colegi de-ai minorelor două fotografii cu acestea în ipostaze compromiţătoare.
Le-a spus că a trimis doar fotografiile mai „cuminţi”, însă dacă nu vor face întocmai ce le spune va trimite şi restul „dovezilor de iubire”.
Ameninţările au continuat, Ion Nae susţinând că va face afişe mari tip poster cu ele şi va trimite pe cineva să le lipească pe garduri şi în toate locurile publice din localitatea lor de domiciliu, chiar şi la profesori, iar urmarea va fi oprobriul public şi exmatricularea de la şcoală.
Terorizate de ce li s-ar putea întâmpla, speriate să ceară ajutorul cuiva, minorele au ajuns să facă ce le cerea „Gabriel”: să facă sex cu el prin telefon şi alte perversiuni, inclusiv acte de lesbianism, toate astea în timp ce vorbeau cu el, cu telefonul dat pe difuzor.
Pe măsură ce răspundeau şantajului, minorele se adânceau tot mai mult în teroare, inculpatul ameninţându-le că va face publice şi acele înregistrări prin telefon, pe care le va duce la şcolile la care învaţă.
Pusă să întreţină relaţii sexuale cu fratele mai mic şi cu prietenul acestuia
Procurorii DIICOT Suceava susţin că inculpatul a continuat să le exploateze pe victime, cerându-le să caute băieţi cu vârste între 9 şi 11 ani sau bărbaţi trecuţi de 50 de ani cu care să întreţină relaţii sexuale în timp ce vorbeau cu el la telefon.
A aflat la un moment dat că una dintre victime are un frate mai mic, în vârstă de 11 ani, şi i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu acesta, urmărind indicaţiile telefonice date de el.
A şantajat-o apoi să încerce şi cu prietenul fratelui ei, un alt minor, în vârstă de 12 ani, şi chiar cu amândoi minori în acelaşi timp. Pe fondul imaturităţii sexuale a minorilor, fanteziile psihopate ale dezaxatului sexual nu s-au îndeplinit, însă inculpatul a continuat să profite de cele două minore.
A făcut rost de numărul de telefon al dirigintelui uneia dintre fete, pe care l-a contactat telefonic şi i-a spus că eleva în cauză, dar şi verişoara ei, sunt „curve şi prostituate” şi că va aduce dovezi în acest sens.
Teroarea în care au trăit aproape două luni cele două minore s-a încheiat după ce pe fir au intrat procurorii DIICOT şi ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava.
În luna ianuarie a acestui an, anchetatorii l-au săltat pe Ion Nae de la domiciliul său, dintr-o comună dâmboviţeană, şi l-au adus la audieri la Suceava, victimele văzând pentru prima oară fotografia inculpatului în cotidianul nostru.
„Gabriel” era cu totul altă persoană decât tânărul simpatic şi bogat cu care se împrieteniseră pe Facebook.
Procurorii au anunţat acum două zile trimiterea în judecată a lui Ion Nae, în stare de arest preventiv, respectivul fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de şantaj, agresiune sexuală, instigare la infracţiunea de corupere sexuală a minorilor şi pornografie infantilă (după ce au găsit la percheziţia informatică, în calculatorul folosit de inculpat, materiale porno cu minori).
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava.