Scuze şi explicaţii. Asta primesc de la autorităţi cei care sunt obligaţi să piardă între 30 şi 50 de minute în trafic pentru a ajunge din centrul Sucevei până în cartierul Burdujeni, adică o distanţă de mai puţin de 3 kilometri. Fără nici un fel de strategie, fără respect faţă de timpul oamenilor, administraţia locală face intervenţii în carosabil, concomitent, pe artere rutiere vitale pentru un trafic rutier relativ fluent.
Pistă continuă pentru biciclete între centru şi Burdujeni nu există, pentru ca măcar oamenii tineri să aibă o alternativă de a ajunge la serviciu sau la şcoală cu un alt mijloc de transport decât autobuzul sau autoturismul personal.
Singurul pod rutier peste râul Suceava are o bandă blocată din cauza executării unor lucrări de reparaţii la carosabilul de pe podul peste râul Suceava, în zona Bazar, iar primăria, Consiliul Local şi administraţia judeţeană nu au avut nicidecum pe lista de priorităţi construirea unui al doilea pod. O parte din strada de pe Serpentine este închisă până luna viitoare, pentru lucrări de apă-canalizare, iar pe strada Gheorghe Doja, considerată o alternativă pentru traficul rutier de pe Calea Unirii, se execută lucrări de refacere stradală.
Prin urmare, de la primele ore ale dimineţii, de la McDonald's până la sensul giratoriu de la mall coloanade maşini înaintează în pas de melc. În intervalul orar 07.30-18.00, ai nevoie de nervi şi răbdare pentru a străbate cei doi kilometri şi jumătate dintre centrul oraşului şi zona Bazarului. Situaţia va fi şi mai proastă odată cu începerea sezonului turistic şi a vacanţei de vară a sucevenilor plecaţi la muncă în străinătate, deoarece pe lângă o creştere semnificativă a numărului de autovehicule din trafic se vor închide pentru circulaţie podul şi pasajul rutier de la Iţcani, care vor intra în reabilitare.
Din 250 de străzi, pe mai mult de jumătate se lucrează
Întrebat ce soluţii are administraţia locală pentru această situaţie, primarul de Suceava, Ion Lungu, ne-a răspuns că ”acest an va fi unul de disconfort maxim pentru suceveni”, dar asta nu se întâmplă din cauza proastei organizări, ci pentru că se suprapun lucrările de apă şi canalizare şi reparaţii străzi, derulate cu fonduri europene, care au termene stricte de finalizare. ”Nu putem face o programare corectă a reparaţiilor. Vom încerca, împreună cu poliţia rutieră, să ne sincronizăm şi să facem planuri săptămânale de reparaţii”, ne-a declarat primarul.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca intervenţiile în carosabil să fie efectuate ca în Bucureşti, Iaşi sau Cluj, noaptea sau seara târziu, când aglomeraţia în trafic se diminuează, Lungu exclude această variantă: ”Sunt lucrări care trebuie executate pe timp de zi, pe lumină. Ei (n.r. constructorii) nici ziua nu le fac cum trebuie, darămite noaptea! Ar fi bani aruncaţi pe fereastră. Va fi disconfort maxim în acest an, eu îmi cer scuze sucevenilor, dar trebuie să facem aceste lucrări”.
Potrivit primarului de Suceava, din cele 257 de străzi ale oraşului, pe mai mult de jumătate se lucrează. Pe 50 sunt lucrări de apă şi canalizare, finanţate cu fonduri europene, iar 100 sunt în programul de asfaltare. Lungu a mai spus că speră ca până miercuri, 13 mai, să fie încheiate reparaţiile la podul din apropierea Bazarului şi astfel să se fluidizeze cât de cât circulaţia rutieră între Burdujeni şi restul municipiului.
(11 mai 2015, 11:50:49