Două echipaje ale Universităţii din Suceava au fost premiate la Concursul Electro Mobility, competiţie dedicată tinerilor pasionaţi de electronică şi tehnică, organizată de compania Continental din Iaşi, în perioada 8 – 9 mai.
Dintre cele 25 de echipaje finaliste, 8team, formată din Vlăduţ Constantin Pîrcălab, Gheorghe Cătălin Chiorescu, Silviu Macovein şi Teodor Emilian Iftime, studenţi din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, a ocupat cea de-a treia poziţie a clasamentului, studenţii fiind recompensaţi cu 500 de euro. Tinerii au fost coordonaţi de universitarul Remus Prodan.
De asemenea, echipa Aro Evolution – Teodor Luchian, Cristian Luca, Florin Bogdan Maranciuc şi Lucian Ciobanu, şi-a adjudecat premiul special Electro - Mobility Online, în valoare de 300 de euro. Studenţii au fost îndrumaţi de Călin Ciufudean.
În cadrul concursului, studenţii au răspuns unei provocări tehnice interesante, ce necesită cunoştinţe avansate de electronică, hardware şi software. Tema propusă în acest an a presupus realizarea unei maşini robot capabile să se descurce pe un traseu cu obstacole, atât autonom, fără nici o intervenţie umană din exterior, dar şi prin intermediul unei interfeţe Android, prin care utilizatorul să preia controlul asupra maşinii pentru parcurgerea traseului impus.
Cinci echipaje ale USV în Top 10
Cinci echipe ale Universităţii „Ştefan cel Mare” se află în prima parte a clasamentului concursului Electro Mobility.
Şapte echipe formate din 28 de studenţi de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor s-au calificat în faza finală a competiţiei, acestea fiind coordonate de patru mentori, cadre didactice la aceeaşi facultate, şef de lucrări dr. ing. Remus Prodan, conf. univ. dr. ing. Călin Ciufudean, prof. univ. dr. ing. Constantin Filote şi conf. univ. dr. Aurelian Rotaru.
Concursul a demarat în octombrie 2014, echipele USV trecând cu succes de două evaluări parţiale. Prima etapă a constat în evaluarea soluţiei propuse de fiecare echipă, iar cea de a doua etapă a presupus prezentarea fizică a robotului şi demonstrarea capacităţilor sale.