O acţiune preventivă derulată sâmbătă seară de poliţiştii din Salcea şi Dumbrăveni s-a finalizat cu focuri de armă şi urmăriri peste garduri. S-a întâmplat în jurul miezului nopţii, după ce oamenii legii au oprit pentru un control care viza depistarea şoferilor care circulă sub influenţa băuturilor alcoolice, în zona grădiniţei Dumbrava Minunată din Dumbrăveni, un autoturism marca Renault Laguna.
Şoferul a oprit la semnalele poliţiştilor, dar apoi le-a spus acestora că nu are nici documentele personale şi nici cele ale autovehiculului. Totuşi, şoferul a precizat că se numeşte Adrian Oboroceanu. În timp ce verificau identitatea şoferului, dar şi date despre autovehicul, oamenii legii şi-au dat seama că Oboroceanu a consumat băuturi alcoolice.
Întrebat despre acest aspect, şoferul a recunoscut franc, numai că a refuzat să sufle în etilotest.
„În prezenţa martorului asistent, numitului Oboroceanu Adrian i s-a comunicat că urmează să fie condus la Spitalul Judeţean Suceava pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a declarat verbal că refuză acest lucru, moment în care a luat-o la fugă, sărind gardul unei locuinţe din apropiere. Poliţiştii au pornit în urmărirea sa, Oboroceanu sărind gardurile mai multor proprietăţi. Întrucât cel în cauză a refuzat, la solicitarea agenţilor de poliţie, să se oprească, acesta a fost somat, conform procedurii, după care un agent din cadrul Postului de Poliţie Dumbrăveni a executat un foc de armă în plan vertical. Întrucât în curţile imobilelor pe unde a pătruns Oboroceanu Adrian au ieșit mai multe persoane, fiind alarmate de strigătele și larma produse, nu s-a putut efectua foc asupra persoanei urmărite, existând pericolul rănirii acestora, astfel că suspectul a reuşit să fugă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava.
Pentru că suspectul fugise deja, poliţiştii au solicitat sprijinul unui tehnician criminalist, care a examinat autoturismului condus de Adrian Oboroceanu, maşina fiind indisponibilizată ulterior la sediul Postului de Poliţie Dumbrăveni.
De altfel, din verificări s-a stabilit că maşina era sub sechestru într-o altă cauză penală.
Oboroceanu este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. De altfel, el nu este la prima „afacere” cu Poliţia. Pe numele său au existat mai multe dosare penale, iar permisul i-a fost suspendat pentru infracţiuni la regimul rutier. Adrian Oboroceanu îşi luase înapoi permisul de conducere în urmă cu trei luni.