Patru indivizi acuzaţi de furturi pe raza mai multor localităţi din judeţ au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă, când să iasă din celulele în care au fost închişi, după ce procurorul a decis cercetarea în stare de libertate, au fost întorşi din drum, aflând că au primit încă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava arată că joi, 30 aprilie, lucrătorii Secţiei de poliţie rurală Bălcăuţi au efectuat două percheziţii în baza unor mandate obţinute de la Judecătoria Rădăuţi, percheziţiile fiind făcute la domiciliul unui tânăr în vârstă de 24 de ani, Alin H., din Dărmăneşti, dar şi la locuinţa unei femei în vârstă din Şerbăuţi, bunica fraţilor Cătălin şi Dorin B., în vârstă de 20, respectiv 23 de ani, despre care poliţiştii aveau informaţii că locuiesc la acea adresă şi nu la adresa lor din buletin (în comuna Dărmăneşti).
În urma percheziţiilor, explică poliţiştii, s-au găsit mare parte din bunurile furate cu câteva zile în urmă de la locuinţa unei femei din comuna Calafindeşti, dar şi alte bunuri, despre care se bănuieşte că provin din alte furturi.
Poliţiştii de la Bălcăuţi au decis să ia măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de cinci tineri acuzaţi că au comis mai multe furturi pe raza localităţilor Dărmăneşti, Milişăuţi şi Bălcăuţi.
După expirarea ordonanţei de reţinere, deşi procurorul a decis cercetarea în stare de libertate, doar unul dintre suspecţi s-a întors acasă, restul de patru suspecţi întorcându-se din nou după gratii. Asta, după ce s-au emis alte ordonanţe de reţinere pe numele lor, de data aceasta de poliţiştii secţiei de la Dărmăneşti, care în aceeaşi zi au făcut patru percheziții la domiciliile lor şi în urma probatoriului strâns au stabilit că sunt autorii mai multor furturi comise pe raza localităților Șerbăuți, Calafindești, Siret și Negostina.
„Cercetările continuă în vederea documentării și probării întregii activități infracționale a suspecților, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă”, a transmis duminică purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.