Dacă miercuri reprezentanţii Poliţiei Române ne-au transmis faptul că refuză să ne comunice numele candidaţilor înscrişi la concursul pentru funcţia de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, comunicându-ne doar că sunt doi candidaţi, iar pe unul dintre aceştia îl ştiam deja, fiind vorba de comisarul-şef Viorel Onea, am aflat până la urmă şi cine este cel de-al doilea candidat. Este vorba despre comisarul-şef Eugen Rotaru, cel care conduce Poliţia municipiului Rădăuţi.
Ieri, la Bucureşti, a avut loc testarea psihologică, o testare care s-a întins pe parcursul mai multor ore.
Comisarul-şef Eugen Rotaru a fost şi la comanda poliţiei din Fălticeni, iar la Rădăuţi a fost nevoie să dea în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar şi IPJ Suceava, pentru a-şi păstra funcţia.
În 2011, comisarul-şef Rotaru a fost sancţionat şi îndepărtat din funcţie după ce comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, la care se afla atunci comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, l-a sancţionat pentru „neglijenţă manifestată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefi ierarhic superiori”. Eugen Rotaru a contestat sancţiunea la IGPR, însă retrogradarea sa din funcţia de şef al poliţiei rădăuţene a fost menţinută. Atunci, comisarul-şef s-a dus în instanţă, iar după aproape doi ani de procese, Tribunalul şi Curtea de Apel Cluj i-au dat dreptate ofiţerului, judecătorii dispunând reinstalarea lui Eugen Rotaru în funcţia deţinută anterior, de comandant al Poliţiei municipiului Rădăuţi.
Concursul pentru funcţia de şef al IPJ Suceava va avea loc vinerea viitoare, pe data de 8 mai, şi „va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu pe subiecte profesionale” - potrivit site-ului Poliţiei Române.
Notarea se va face cu note de la 1 la 10 şi va fi declarat admis candidatul care are nota cea mai mare (cel puţin nota 7.00).