Primăria Fălticeni va organiza astăzi, de Ziua Internaţională a Muncii, un spectacol special, care va avea loc în Parcul Nada Florilor. Spectacolul va începe la ora 16:00 şi va avea loc la pontonul din Parcul Nada Florilor. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat ieri că pe scenă vor susţine recitaluri formaţii artistice de la şcolile şi grădiniţele din acest municipiu, de la Clubul Copiilor şi de la Centrul Cultural „G.V. Birlic”. El a precizat că în cazul în care vremea va fi nefavorabilă, spectacolul va avea loc la Centrul Cultural „G.V. Birlic”.
În acelaşi timp, Cătălin Coman a spus că în luna mai, în municipiul Fălticeni vor avea loc mai multe manifestări şi evenimente. Coman a spus că pe 9 mai a.c., în unităţile de învăţământ fălticenene vor fi organizate sesiuni ştiinţifice, seminarii şi prezentări de referate. De asemenea, în data de 21 mai 2015 va avea loc un eveniment pentru comemorarea eroilor neamului, prilej cu care vor fi organizate festivităţi la Monumentul Eroilor din Piaţa Nada Florilor şi la Monumentul Eroilor din cimitirul Grădini.
Cătălin Coman a ţinut să mai precizeze că primăria va organiza în data de 1 Iunie a.c., de Ziua Copilului, mai multe spectacole, competiţii sportive şi diverse evenimente dedicate celor mici. Astfel, la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” şi Galeria Oamenilor de Seamă vor fi organizate ateliere de creaţie şi jocuri pentru copii, iar pe terenurile şi în sălile de sport vor fi organizate diverse competiţii sportive. Tot pe 1 Iunie, la pontonul din Parcul Nada Florilor va avea loc evenimentul „De 1 Iunie toată lumea dansează pe ponton”, la care vor participa trupe locale de dans, vor avea loc spectacole de cântece şi jocuri populare şi vor fi organizate spectacole de karaoke şi o discotecă în aer liber.
( 1 mai 2015, 12:53:44