Fondurile europene obţinute prin intermediul subvenţiilor achitate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Suceava s-au dovedit un El Dorado pentru mulţi dintre cei care au visat să se îmbogăţească rapid. Banul s-a dovedit ochiul dracului nu doar pentru muritorii de rând, ci şi pentru reprezentanţii bisericilor. Aşa se face că în urma verificărilor efectuate de structura centrală a APIA s-au descoperit nereguli în cazul acordării de subvenţii către 64 de mănăstiri şi biserici din judeţul Suceava.
Aceste concluzii au fost transmise Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, care are în lucru o anchetă complexă pe această temă, printre cei implicaţi fiind fostul director general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, dar şi fostul director adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, între timp instalată pe o funcţie similară în judeţul Neamţ.
Mai exact, este vorba de o mănăstire din apropierea municipiului Suceava şi două parohii din aceeaşi zonă. Grosul neregulilor pare a avea epicentrul la Vatra Dornei, acolo unde sunt 22 de parohii cu probleme, dar şi în zona Fălticeni, unde inspectorii de control din cadrul APIA au identificat 16 parohii care au călcat pe bec în ceea ce priveşte încasarea subvenţiilor.
De asemenea, au fost constatate probleme la cinci parohii din zona Rădăuţi, opt parohii din apropiere de Siret şi zece parohii din zona Vicovu de Sus.
Neregulile constatate sunt imputabile atât reprezentanţilor bisericilor, cât şi funcţionarilor din cadrul APIA.
Mai exact, cei de la mănăstiri şi biserici nu au prezentat actele care atestă forma de organizare şi numirea/desemnarea administratorului sau a reprezentantului beneficiarului şi delegaţia de împuternicire. De asemenea, în unele cazuri lipseşte ştampila parohiei, iar în alte situaţii nu a fost depus documentul justificativ privind dreptul de folosinţă pentru suprafaţa declarată. O altă neregulă constatată este aceea că bisericile au completat datele de identificare în dreptul persoanelor fizice, şi nu la capitolul unei forme organizate de asociere.
Complicitate sau neglijenţă crasă la APIA?
Dacă oamenii cu sutană au problemele enunţate mai sus, nici o parte dintre funcţionarii APIA nu s-au dovedit cheie de biserică. În urma verificărilor care se vor derula se va stabili dacă aceştia au greşit cu intenţie sau au dat dovadă doar de o crasă neglijenţă.
Astfel, funcţionarii care au verificat dosarele nu au solicitat beneficiarului să prezinte actele care atestă forma de organizare şi numirea/desemnarea administratorului sau a reprezentantului parohiei şi delegaţia de împuternicire, nu au prezentat ştampila APIA cu data de intrare şi nici nu au verificat cerinţele de ecocondiţionalitate.
De asemenea, nu s-a verificat şi nici solicitat beneficiarului ca cererea unică de plată pe suprafaţă să conţină ştampila parohiei.
S-au încălcat şi procedurile APIA cu privire la modul de primire şi înregistrare a documentelor justificative anexate de beneficiar cererii, precum şi cu privire la modul de efectuare a controlului administrativ, în baza căruia funcţionarii responsabili atestă, în vederea autorizării la plată, că „cererea este completă şi valabilă", că „nu există erori evidente”, respectiv că „cererea a fost prelucrată corect şi complet, nu există erori”.
„Având în vedere neregulile constatate, apreciem că lipsa unor documente doveditoare care ar fi trebuit depuse la dosarul cererii de către beneficiar (actele care atestă forma de organizare, şi numirea/desemnarea administratorului sau a reprezentantului beneficiarului, sau delegaţia de împuternicire a reprezentantului beneficiarului), constituie rezultatul neîndeplinirii de către funcţionarii responsabili a atribuţiilor stabilite prin fişa postului, a prevederilor legale şi procedurale aplicabile, întrucât din documentele puse la dispoziţie rezultă că fermierii nu au fost notificaţi pentru clarificarea acestor nereguli. APIA - CJ Suceava va demara procedura de reinstrumentare, în vederea emiterii titlului de creanţă şi recuperării sumelor primite necuvenit”, se arată într-un act emis de structura centrală a APIA.
A fost sesizată Comisia de Disciplină din cadrul APIA
Funcţionarii din cadrul APIA care nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în mod corespunzător vor trebui să dea explicaţii. În acest sens, va fi sesizată Comisia de Disciplină din cadrul APIA cu privire la nerespectarea prevederilor legale şi procedurale de către funcţionarii responsabili referitoare la modul de soluţionare a sarcinilor de serviciu, respectiv la autorizarea la plată a unor suprafeţe în lipsa sau în baza unor documente inexacte, incomplete ce au afectat bugetul Uniunii Europene.
S-a ajuns la concluzia că aceşti funcţionari au încălcat o serie de prevederi din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată, dar şi din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte îndatoririle prevăzute de funcţia publică.
La finalul cercetărilor se vor întocmit procese-verbale de constatare şi stabilire a creanțelor bugetare pentru parohiile unde sunt constatate nereguli privind criteriile de eligibilitate. Momentan, nu a fost stabilit încă un prejudiciu, dar cu siguranţă acesta se va cifra undeva la ordinul milioanelor de lei.
Dosarul subvenţiilor APIA, cel mai complex din istoria DNA Suceava
Verificările care au vizat cele 64 de mănăstiri şi biserici sunt parte integrantă din cel mai mare şi mai complex dosar instrumentat de procurorii DNA Suceava. Este vorba de un dosar cu mai multe ramuri şi în care sunt implicate zeci de persoane, de la funcţionari publici, fermieri şi până la primari, consilieri locali sau chiar prefectul de Suceava. Cercetările au început de mai multă vreme, dar primele percheziţii s-au derulat în iunie 2014, fiind urmate de alte descinderi şi ridicări de documente.
(30 apr 2015, 11:16:15