Un puternic incendiu a izbucnit luni seară la o gospodărie din comuna Vicovu de Jos, proprietarul fiind transportat la spital, cu arsuri, după ce a încercat să-şi salveze bunurile înghiţite de flăcări.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, în jurul orei 22.45, la faţa locului fiind trimişi zeci de pompieri de la Detașamentul Rădăuţi şi Gărzile de Intervenţie Vicovu de Sus şi Siret, împreună cu Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor Vicovu de Sus, Gălăneşti, Voitinel şi Bilca.
În total, se arată într-un comunicat al ISU Suceava, pompierii au intervenit cu opt autospeciale, dar şi o ambulanţă SMURD care l-a transportat la spital pe proprietarul gospodăriei cuprinse de flăcări, Gheorghe V., în vârstă de 44 de ani.
„Echipajul paramedicilor pompieri SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului, care a suferit arsuri de gradele II şi III la nivelul capului şi al mâinilor şi prezenta HTA (hipertensiune arterială)”, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul major Alin Găleată, precizând că victima a fost transportată la Spitalul municipal Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare.
Intervenţia pentru stingerea flăcărilor, mai arată pompierii, a fost dificilă din cauza faptului că incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, dar şi din cauza cantităţilor mari de materiale combustibile.
Flăcările au făcut scrum mare parte din gospodărie
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 2.15, flăcările făcând un adevărat prăpăd.
„Au ars depozitul de furaje şi adăpostul de animale, construcţie corp comun, pe o suprafaţă de 72 de metri pătraţi, acoperișul casei de locuit pe 108 metri pătraţi, acoperișul bucătăriei de vară pe 42 de metri pătraţi, circa 7 metri cubi lemn de foc, patru tone de fân, o tonă de boabe de porumb şi o tonă de ştiuleţi. Flăcările au degradat aproximativ 85 de metri pătraţi din tavanul casei, un ATV, o mașină de tocat furaje, geamurile termopan de la mansarda construcţiei și alte bunuri. În incendiu au pierit un porc şi 70 de păsări de curte”, se precizează în comunicatul ISU Suceava.
Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 90.000 de lei.
Specialiştii ISU Suceava au transmis că incendiul a izbucnit cel mai probabil de la efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Pompierii au salvat restul casei şi al bucătăriei de vară, bunuri casnice şi electrocasnice, mai multe animale din curte, precum și cele două proprietăţi învecinate.