Elevii de la Liceul Tehnologic Cajvana au făcut „noapte albă de lectură”, pe 23 aprilie, în acest fel dorind să sărbătorească Ziua bibliotecarului din România şi Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor. Puţin după ora 18:00, evenimentul a debutat cu cuvântul de deschidere al profesorului Nicolae Robu, directorul Liceului Tehnologic Cajvana, după care bibliotecara Rodica Mîțan a prezentat referatul cu tema „Importanţa lecturii în viaţa elevului”. „Biblioteca şcolară constituie un bun câştigat, de multe decenii, în viaţa şcolii româneşti, încât nimeni nu mai concepe absenţa ei dintr-o instituţie de învăţământ. Biblioteca şcolară are o sarcină educativă de mare răspundere. Pe lângă rolul de sprijinire a elevului, în scopul adâncirii activităţii la învăţătură, biblioteca şcolară îi formează elevului deprinderi temeinice de lectură, îl învaţă cum să folosească informaţiile primite, îl deprinde cu tehnica muncii intelectuale”, a explicat Rodica Mîțan.
Elevii clasei a V-a A, coordonați de profesoara de limba franceză Daniela Senciuc, au demarat proiectul „Să învăţăm franceza cu ajutorul personajelor de poveste”, proiect care include citirea și interpretarea de povești din literatura franceză.“Şcolarul trebuie ajutat să descopere valoarea gestului de a se împrieteni cu o poveste. Interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă ce presupune răbdare, perseverenţă, voinţă”, le-a spus elevilor profesoara Daniela Senciuc.
Activitatea a fost continuată de elevii clasei a XI-a A, în cadrul dezbaterii „Carte sau film?”, coordonată de profesoara de limba și literatura română Ionela Tcaciuc. Elevii prezenți au putut afla că filmele nu sunt precum cărțile. Profesoara Tcaciuc a precizat că „acțiunea e aceeași, majoritatea scenelor sunt la fel, dar există și fragmente esențiale care lipsesc din film sau sunt înlocuite de altele. Aceste chestii sunt de cele mai multe ori date la un examen, lucrare sau la orice altceva pentru a-l convinge pe profesor de faptul ca tu ai citit cu adevărat cartea şi nu te-ai rezumat la vizionarea filmului.”
Participanții la manifestare au vizionat filmul „The King’s Speech” (Discursul regelui). Profesoara pentru învățământ primar Lidia Loredana Seserman, responsabilă cu promovarea imaginii Liceului Tehnologic Cajvana, ne-a spus că la finalul activităţii organizatorii au concluzionat: „Dacă măcar un sfert dintre cei care au călcat o dată printr-o bibliotecă în ultimii zece ani ar reveni cel puțin o dată pe an într-o sală de lectură, starea de spirit în bibliotecile României s-ar schimba semnificativ”.