Un bărbat care a fost arestat în lipsă acum doi ani a fost pus în libertate zilele trecute după ce judecătorii au constatat că s-au încălcat atribuţiile legale în ceea ce-l priveşte. Pe numele lui Valerii Bogdanov, un bărbat născut în Georgia, dar cu domiciliul în Ucraina, a fost emis în februarie 2013 un mandat de arestare în lipsă.
Valerii Bogdanov era acuzat de comiterea a 36 de infracţiuni de contrabandă cu ţigări.
Vineri, el a scăpat de orice acuzaţii şi are libertatea de a circula în România.
Valerii Bogdanov poate circula liber acum în România, fără nici un fel de restricţie
„Bogdanov era specializat în săvârşirea de infracţiuni de contrabandă cu ţigarete de provenienţă extracomunitară, pe segmentul de introducere a acestora pe teritoriul României prin frontiera verde adiacentă localităţii Brodina, judeţul Suceava şi pe segmentul de valorificare a acestora pe teritoriul României, asumându-şi rolul de lider prin aceea că organiza, participa şi coordona activităţile de contrabandă pe ambele segmente anterior arătate”, se arată în referatul procurorilor.
În replică, Traian Andronachi, avocatul care l-a reprezentat pe Bogdanov, spune că procurorii nu au urmat legea.
„Chiar dacă au trecut mai bine de doi ani de la momentul în care s-a depăşit termenul de recurs (în baza vechiului Cod de Procedură), instanţa de control (Curtea de Apel Suceava) a trebuit să constate că suntem în faţa termenului legal de recurs, atât timp cât comunicarea nu s-a efectuat din punct de vedere procedural la adresa de domiciliu a inculpatului, ci la adresa Consiliului Local Suceava. Organul de urmărire penală (Parchetul) s-a prevalat de această posibilitate (adresa inculpatului necunoscută) şi a arătat instanţei de fond (Tribunalului) că nu cunoştea adresa inculpatului în momentul în care a solicitat arestarea. În calitate de avocat, la distanţă de doi ani şi două luni, am reuşit să arăt instanţei de control (Curtea de Apel Suceava) că inculpatul avea adresa de domiciliu inclusiv în actul prin care s-a cerut arestarea (referatul cu propunere de arestare preventivă)”, a menţionat Traian Andronachi.
Cu alte cuvinte, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava a bifat un eşec serios, în condiţiile în care un mandat de arestare emis acum doi ani a fost revocat zilele trecute într-un mod lamentabil.
Mai exact, Valerii Bogdanov poate circula liber acum în România, fără nici un fel de restricţie.
(27 apr 2015, 11:24:53
Cam așa se întâmplă atunci când intoxici sistemul judiciar cu tot felul de neisprăviți, Licențiați de Ziua a Șaptea pe la Sfredelu Haret, Româno-Keniană sau Dunărea din Aval.
Semianalfabetismul funcțional își spune cuvântul prin imposibilitatea practică de înțelegere a semnificațiilor elementare ale unor texte scrise.
Textele fiind, în acest caz, „versete” de prin C.p. și C.p.p.
------
* Felicitări advocatului Traian Andronachi!