Efective sporite de poliţişti rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Suceava au acţionat, la finele săptămânii trecute, pentru reducerea riscului de accidente rutiere, aplicând amenzi pentru depăşiri ale limitelor de viteză, depăşiri neregulamentare sau defecţiuni tehnice. De asemenea, o importanţă deosebită a fost acordată şi căruţaşilor, a căror prezenţă în trafic a fost sporită de încălzirea vremii.
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, a arătat că în intervalul de 48 de ore în care s-a acţionat, de vineri şi până duminică, pe şoselele din judeţ nu s-au înregistrat accidente soldate cu persoane rănite grav sau decedate, ci doar evenimente rutiere uşoare.
El a subliniat că în cadrul acţiunilor de control au fost aplicate 254 de amenzi, în valoare de peste 100.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate nu mai puţin de 22 de permise de conducere, pentru depăşirea regimului legal de viteză, pentru efectuarea de depăşiri neregulamentare ori pentru consum de alcool. Totodată, pentru defecţiuni tehnice şi alte nereguli au fost retrase şapte certificate de înmatriculare.
În ceea ce priveşte circulaţia atelajelor hipo, poliţiştii rutieri le-au aplicat căruţaşilor 37 de amenzi.