Salubrizarea menajeră a Sucevei va fi asigurată printr-un contract temporar pentru o perioadă de minim două luni, care s-ar putea prelungi chiar şi la un an sau mai mult, în funcţie de cât de mult se complică treaba din cauza eventualelor contestaţii.
Municipalitatea suceveană a fost informată acum că licitaţia pentru salubrizarea menajeră a oraşului, programată iniţial pentru data de 2 iunie, a fost „mutată” în data de 16 iunie, la oră 10.00.
„Ultima comunicare pe SEAP ne informează că licitaţia pentru salubrizarea menajeră a oraşului va avea loc în data de 16 iunie, adică aproape peste două luni de zile”, a anunţat ieri primarul Ion Lungu, care a subliniat necesitatea desemnării unui operator temporar, care să aibă grijă ca oraşul să nu fie sufocat de gunoaie, în această perioadă, care s-ar putea prelungi destul de mult, ţinând cont de miza foarte mare a acestui contract pe 12 ani, de 20 de milioane de euro.
Pe de altă parte, edilul sucevean a spus că, în urma încheierii unui contract de forţă majoră cu asocierea de firme Florconstruct - Diasil Service, fostul operator de salubrizare, Rosal, trebuie să îşi strângă tot ce are, pentru a lăsa noul operator să îşi facă treaba.
„În urma celor întâmplate în Consiliul Local, le-am trimis o adresă în această dimineaţă celor de la Rosal să predea serviciul de salubritate menajeră, în principal prin eliberarea platformelor de colectare a deşeurilor, unde au depuse containerele. S-a demarat această procedură, care va dura cel mult 2-3 zile. Noul contract cu Florconstruct şi Diasil este valabil până lămurim situaţia cu CNSC. Noi am respectat în totalitate legea şi sunt convins că am luat o decizie corectă, în interesul municipalităţii”, a precizat şeful municipalităţii sucevene.
Lungu a spus că, în baza noilor tarife prevăzute în contract, la bugetul local se fac economii de 20.000 de lei pe lună, faţă de cât se plătea până acum la Rosal, pentru aceeaşi activitate. În acelaşi timp, primarul Sucevei şi-a exprimat convingerea că la licitaţia din 16 iunie se vor obţine tarife şi mai mici, pentru că va fi „o bătălie pe viaţă şi pe moarte” între operatorii care vor dori să se ocupe de salubrizarea menajeră a municipiului reşedinţă de judeţ.