În perioada 20 - 29 aprilie, Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu“ Suceava are ca oaspeţi elevi şi profesori polonezi şi germani, parteneri în cadrul proiectului “Build-up Environment - A Comparison of Today and Earlier - jointly developing ideas for our Future”, în care sunt implicate trei unităţi şcolare din România, Polonia şi Germania.
Mai mult de atât, în aceeaşi săptămână, liceul găzduieşte, în cadrul unui program de voluntariat, şi un grup de profesori şi elevi olandezi de la Liceul ,,Maria Montessori” din Haga.
Marţi, 21 aprilie, în aula colegiului sucevean a avut loc întâlnirea celor patru şcoli, reuniune ce a stat sub semnul interculturalităţii şi al prieteniei. După salutul de bun venit al directorului colegiului, prof. Renato Tronciu, care a făcut o scurtă incursiune în istoricul Bucovinei, dar şi în evoluţia şcolii pedagogice sucevene, elevii şi coordonatorii lor au fost antrenaţi în jocuri de cunoaştere şi socializare. De asemenea, directorul adjunct al unităţii, prof. Gabriela Cazac, a coordonat organizarea activităţilor demonstrative din cadrul schimbului internaţional de experienţă, susţinute de profesorii: Ana Buzincu, Felicia Vranău, Camelia Lorenţi, Ana-Maria Divisevici, Letiţia Costache, Elena Hurmuz, Corina Nuţu, Tinela Nastasi şi Anca Tronciu.
Peste 90 de elevi din colţuri diferite ale Europei au şansa de a interacţiona
Potrivit reprezentanţilor Colegiului “Mihai Eminescu”, “programul vizitei trilaterale include activităţi în care peste 90 de elevi din colţuri diferite ale Europei au şansa de a interacţiona şi de a descoperi diferenţe sau apropieri culturale”. Pe lângă exerciţii de cunoaştere şi asistenţe la ore demonstrative, grupurile vor vizita Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului, unde elevi ai liceului gazdă, împreună cu artistul local Paul Torac, vor pune în scenă arte şi meşteşuguri tradiţionale.
“Schimburile de experienţă reprezintă practici educaţionale ale căror beneficii sunt recunoscute de şcolile europene ce adoptă paradigme moderne ale învăţării. Elevii au oportunitatea de a-şi însuşi cunoştinţe într-un mod activ şi de a folosi limbi străine în situaţii reale de comunicare. Asumându-şi aceste principii, Colegiul Naţional ,,Mihai Eminescu“ Suceava continuă în acest an şcolar tradiţia programelor de cooperare europeană, derulând schimburi de experienţă cu şcoala ZSO 1 din Pruszcz Gdansky, Polonia, şi cu Main Taunus Schule, din Hofheim, Germania”. La Suceava, proiectul este coordonat de profesorii Ana Cristina Şerban, Tinela Corina Nastasi şi Daniela Irina Melisch.