Inspectorii Registrului Auto Român (RAR), agenţia Suceava, au depistat, în primele trei luni ale acestui an, aproape 300 de autovehicule care aveau probleme de ordin tehnic. Aşa rezultă din analiza de bilanţ pe primul trimestru al acestui an, inspectorii RAR, împreună cu poliţiştii rutieri, verificând starea tehnică a 460 de maşini.
„Ca urmare a acestor controale s-a constatat că 65,65 % dintre vehicule aveau diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte”, se arată într-un comunicat al Biroului de Informare, Comunicare şi Relaţii cu Mass-Media din cadrul RAR. Marea majoritate a problemelor au fost legate de securitatea rutieră. Astfel, în jur de 53% din maşinile controlate aveau probleme la dispozitivele de iluminare şi semnalizare ori la şasiu, caroserie sau pneuri, jocuri anormale la direcţie sau defecţiuni ale sistemului de frânare. Sub 1% din maşinile controlate depăşeau nivelul maxim admis de poluare. La acest capitol, se arată în comunicatul RAR, se înregistrează o diminuare semnificativă a numărului de maşini care au probleme în ceea ce priveşte noxele emise.
Registrul Auto Român a mai precizat că din cele 460 de maşini verificate pe şoselele din judeţ, cinci prezentau defecţiuni grave, care puteau determina producerea de accidente. În aceste situaţii au fost retrase certificatele de înmatriculare, care pot fi ulterior redobândite numai după remedierea defecţiunilor şi trecerea maşinii printr-o inspecţie tehnică la Registrul Auto Român.
În urma controalelor privind starea tehnică a maşinilor, Poliţia Rutieră a reţinut 82 de certificate de înmatriculare, trei permise de conducere şi a aplicat 148 de amenzi.
De precizat că inspectorii RAR trag pe dreapta pentru control maşinile care par a fi într-o stare tehnică precară, astfel explicându-se procentul foarte ridicat de autovehicule depistate cu probleme tehnice.