Un tânăr în vârstă de 23 de ani, cetăţean ucrainean, rezident la Suceava, unde este student, a fost prins de jandarmi cu un autoturism de teren furat. S-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, iar partea interesantă din acest caz abia urmează: tânărul mai furase maşina cu trei zile înainte şi, după ce s-a plimbat, a dus-o exact în locul de unde a luat-o, fără ca proprietarul, o femeie, să sesizeze furtul. Proprietara a aflat de furt în momentul în care jandarmii i-au bătut la uşă şi i-au restituit autoturismul Nissan Pathfinder.
Cum a furat maşina: Autoturismul era descuiat, iar cheile pe bord
Jandarmii au intrat pe fir în acest caz ieşit din comun ieri, în jurul orei 2.30 din noapte. Un echipaj al Jandarmeriei aflat în serviciu de patrulare a observat, pe strada Roma din municipiul Suceava (în zona de agrement de lângă iazurile aflate în spatele fostei uzinei electrice), un autoturism Nissan Pathfinder, lângă care se aflau doi tineri. Jandarmii s-au apropiat pentru a face verificări, însă cei doi tineri au fugit în zona de pădure din apropiere. Echipajul a rămas în zonă, iar după aproximativ jumătate de oră unul dintre tineri s-a întors la autoturism, cu intenţia de a pleca. În acel moment, a fost oprit de jandarmi şi legitimat. Tânărul, Sluzenko Ilya, în vârstă de 23 de ani, a recunoscut că a sustras autoturismul pentru a se plimba. Din ancheta ulterioară a rezultat că ucraineanul a sustras prima dată maşina pe 17 aprilie. El a declarat că a observat autoturismul de teren parcat pe strada Mărăşti din municipiul Suceava. Maşina nu era încuiată, iar cheile de contact erau pe bord.
Şi-a invitat colegii la plimbare şi s-a dat mare cu noua sa maşină
Maiorul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, a arătat că din anchetă rezultă că tânărul s-a urcat la volanul autoturismului şi a circulat cu el prin municipiul Suceava, pe 17 aprilie, după care l-a parcat în acelaşi loc şi a păstrat cheile maşinii.
Tânărul a repetat plimbarea şi în noaptea de duminică spre luni, de această dată invitând alături de el mai mulţi prieteni, băieţi şi fete, cărora le-a spus că maşina îi aparţine şi a cumpărat-o recent.
Proprietara a crezut că a pierdut cheile
Proprietara maşinii le-a declarat jandarmilor că a crezut că a pierdut cheile în data de 17 aprilie, iar de atunci a folosit al doilea rând de chei, fără a sesiza că maşina a fost utilizată de o altă persoană.
Conform procedurilor, suspectul a fost predat de jandarmi Poliţiei municipiului Suceava, pentru continuarea anchetei. În mod normal, fapta pe care a comis-o acesta se încadrează la infracţiunea de „furt în scop de folosinţă”. Această infracţiune este o noutate a Codului Penal, prevăzută de articolul 230. Furtul în scop de folosinţă este pedepsit la fel ca furtul, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, cu limitele maxime reduse cu o treime.