Trei minori au furat mai multe cutii pline cu îngheţată dintr-o dubiţă parcată în faţa unui magazin din comuna Şcheia, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Furtul a fost comis vineri după-amiază, în jurul orei 18.00, când şoferul dubiţei, Marius F., agent de vânzări al unei societăţi din localitate, a oprit la un magazin pentru o comandă şi, la plecare, nu a asigurat compartimentele frigorifice ale autovehiculului.
La un moment dat, în timp ce se afla încă în incinta acelui magazin, agentul de vânzări a fost anunţat că mai mulţi tineri i-au furat cutii cu îngheţată din dubiţă.
A ieșit repede afară, însă hoţii de îngheţată au luat-o la fugă. Agentul de vânzări a constatat că hoţii că au furat şapte cutii cu înghețată de diferite mărci, fiecare cutie conţinând 40 de bucăţi de îngheţată.
Valoarea prejudiciului este de 210 lei.
„Cercetările sunt continuate de Poliţia comunală Şcheia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, au transmis reprezentanții poliției județene, fiind identificați deja trei suspecți, trei minori, doi în vârstă de 14 ani şi unul de 17 ani.