O echipă a Universităţii "Ștefan cel Mare" din Suceava (USV) s-a clasat pe locul al II-lea al competiţiei studenţeşti internaţionale „Virtual Fantasy”, categoria Limited Time, din Laval, Franţa.
Echipajul Universităţii „Ştefan cel Mare” a fost alcătuit din Constantin Sandu, Sergiu Grigoriev şi Deryck Lucian Tomiuc, de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, aceştia fiind însoţiţi de prof. univ. dr. ing. Adrian Graur.
Pe parcursul competiţiei, care s-a întins pe 30 de ore, studenţii au reuşit să demonstreze capacităţile lor tehnice, de lucru colaborativ în echipă şi de rezistenţă la efort intelectual susţinut, având ca rezultat implementarea unei aplicaţii interactive 3D de tip muzeu virtual, care poate fi explorat folosind echipamente de urmărire a privirii utilizatorului şi tehnici de recunoaştere a semnalelor electrice la nivelul scoarţei cerebrale.
Soluţia implementată de echipa universităţii a primit un premiu special din partea juriului care a apreciat conceptul nou propus de studenți, precum şi profesionalismul prezentării acestora.
De remarcat faptul că Universitatea din Suceava este la prima participare în această competiție, având și o echipă mai mică cu o persoană în raport cu celelalte participante, care au avut între patru și şapte studenți în echipă. Studenții au rămas încântați de experiența oferită de această participare și de aprecierea efortului pe care l-au depus. “La premiere am fost foarte surprinși când ne-am văzut numele echipei pe marele ecran și întreaga sală a teatrului aplaudându-ne. Senzația este una unică, chiar magică aș putea spune. Parcă pluteam în acele momente. Tot concursul s-a terminat cu un mic dineu în care am avut ocazia să cunosc persoane minunate din acest domeniu. Îmi doresc să repet experiența cât se poate de repede”, a povestit Deryck Tomiuc.
În concurs au fost înscrise 15 echipe, pe locul I clasându-se Universitatea din Nantes, pe locul al II-lea - USV, iar locul al III-lea a fost ocupat de EISTI Franţa. Din afara Franţei au participat doar România şi Canada. Studenţii suceveni au fost selectaţi pentru a reprezenta USV la această competiţie ca urmare a rezultatelor obţinute în cadrul unui concurs asemănător organizat în octombrie 2014 la Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava – „25h@USV” – în care au avut la dispoziţie 25 de ore pentru demonstrarea abilităților lor tehnice și de creativitate în lucrul cu tehnologii noi. Laval Virtual Fantasy este unul dintre evenimentele majore pe plan internaţional în ce priveşte realitatea virtuală şi augmentată (aflat la a 17-a ediţie în 2015), adunând în fiecare an cercetători şi companii de prestigiu activând în aceste domenii.
Pe perioada deplasării la Laval, Asociația Laval – Suceava a asigurat cazarea echipei.