Un tânăr în vârstă de 30 de ani care se deplasa cu o motocicletă a fost accidentat grav, după ce a fost izbit de un autoturism şi proiectat pe carosabil, peste 20 de metri, până într-o altă maşină care venea pe sensul opus.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, accidentul s-a petrecut joi după-amiază, în jurul orei 17.15, pe DN 29, la Adâncata.
Din concluziile poliţiştilor care au făcut cercetări la faţa locului, vinovat de producerea accidentului se face un bărbat în vârstă de 48 de ani, Maricel F., din comuna Hânţeşti, care se afla la volanul unui Opel Vectra. Șoferul nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga pentru a intra pe un drum comunal neclasificat şi nu a acordat prioritate unui tânăr care se deplasa cu o motocicletă Kawasaki, izbind în plin vehiculul pe două roţi.
Tânărul de pe motocicletă, Ioan C., din satul Feteşti, a fost aruncat pe carosabil şi după ce s-a rostogolit aproximativ 20-25 de metri s-a trântit uşor în partea din faţă a unui autoturism Dacia Logan, care circula din direcţia Zvoriştea spre Suceava. Şoferul autoturismului Dacia, un localnic din Adâncata, apucase să oprească maşina.
De ce s-a ales şi victima cu dosar penal
Motociclistul, care nu purta cască de protecţie, a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean, unde a fost diagnosticat cu politraumatisme, contuzie toracică şi observaţie fractură claviculă stânga.
După ce va ieşi din spital, tânărul în vârstă de 30 de ani va da cu subsemnatul la poliţie pentru că poliţiştii au constatat că nu avea permis de conducere pentru motocicletă.
“În cauză se va întocmi dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de <vătămare corporală din culpă> şi faţă de conducătorul motocicletei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul”, au transmis vineri reprezentanţii poliţiei judeţene.