Cei mai mulţi proprietari ai cablurilor care formează un păienjeniş haotic deasupra străzilor şi în spaţiile dintre blocurile din municipiul Suceava au fost identificaţi de primărie, dar asta nu ajută foarte mult municipalitatea în soluţionarea problemei.
Deşi primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferinţă de presă, că ”suntem pe drumul cel bun cu cablurile din oraş”, zecile de kilometri de cabluri adunate colac pe stâlpi şi reţelele aeriene nu vor dispărea prea curând. Lungu a afirmat că două comisii ale administraţiei locale au reuşit să realizeze o inventariere a cablurilor reţelelor de comunicaţii prin fir şi a celor mai multe firme care le deţin. ”Proprietarii mai mari de cabluri au fost identificaţi. Pe cele ale căror proprietari nu au fost identificaţi urmează să le tăiem”, a declarat primarul. Conform acestuia, pe baza datelor existente, în şedinţa de Consiliu Local din această lună va propune consilierilor introducerea unei taxe, deoarece stâlpii de iluminat sunt în proprietatea municipalităţii. Tot în aprilie, va fi prezentată consilierilor şi situaţia locurilor de panotaj în oraş şi se va dezbate scoaterea acestora la licitaţie.
Primăria poate doar să-i roage frumos pe operatori să-şi îngroape cablurile
Administraţia locală a încercat în mai multe rânduri să rezolve problema cablurilor aeriene, care poluează vizual oraşul. Deşi se poate invoca afectarea municipiului, din punct de vedere urbanistic, precum şi faptul că instalarea unor reţele de comunicaţii electronice fără respectarea normelor de siguranţă a elementelor de susţinere poate genera reale pericole pentru cetăţeni, cadrul legislativ nu stabileşte obligativitatea instalării subterane a cablurilor. Dreptul furnizorilor de a instala elemente ale reţelelor pe sau deasupra proprietăţilor poate fi limitat, dar nu interzis.
Mai mult, îngroparea reţelelor de comunicaţii presupune decopertări de asfalt, săpături, instalare de tuburi, crearea de camere de tragere a cablurilor, acoperirea săpăturii, refacerea asfaltului, fapt ce presupune cheltuieli relativ ridicate, pe care furnizorii de cablu, internet şi telefonie nu se înghesuie să le facă.
Prin urmare, singurul lucru pe care îl poate face primăria este să facă apel la operatori să-şi ducă o parte din cabluri în subteran, măcar în zona centrală, şi să instituie o taxă de folosire a stâlpilor, în calitate de proprietar al acestora. În cazul în care operatorii nu plătesc taxa, primăria consideră ”construcţia” ilegală şi dacă la somaţia de dezafectare operatorul nu se conformează, acest lucru îl poate face administraţia locală, cu forţe proprii. Costurile se impun, prin instanţă, firmelor vinovate.
(16 apr 2015, 12:08:02
Si apropo tovarasu primar : cum in alte orase se pot ingropa aceste cabluri si in Suceava nu se pot, paradoxal fiind ca sunt mai aceleasi firme de comunicatii in toata tara.....
Iar in incheiere, spuneti ca modernizati bulevardul G Enescu si Unirii..... Pai cum modernizati daca nici macar stalpii nu-i schimbati, iar strazile si trotoarele au aceeasi structura.....
Hai sictir tovarase, ca de rusine nu poate fi vorba