Un bătrân în vârstă de 71 de ani a fost accidentat mortal de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani. Accidentul s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 24.00, pe DN 29, înainte de intrarea în comuna Dumbrăveni, dinspre Botoşani. Din primele cercetări ale poliţiei rezultă că principala culpă pentru producerea accidentului îi aparţine pietonului.
Şoferul, Robert Coroamă, domiciliat în Vicovu de Sus, circula dinspre Botoşani şi l-a lovit în plin pe Ion Bichir, bărbatul de 71 de ani, cu domiciliul în Botoşani. Din ancheta poliţiei rezultă că pietonul se deplasa pe partea carosabilă, iar şoferul nu a avut timp să mai evite impactul.
Tânărul în vârstă de 19 ani a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu era băut. Ulterior, la spital, acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Poliţia Rutieră a deschis un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.