Noul director de cabinet al Cancelariei prefectului judeţului Suceava, Constantin Harasim, este o tânără economistă, Ana Maria Stejaru. Aceasta a preluat în mod oficial funcţia începând de ieri, prefectul Constantin Harasim declarând că a dorit să promoveze în acest post o persoană tânără. „Această promovare se aliniază şi celor spuse de premierul României, care a anunţat că actualul Guvern vrea să promoveze tinerii, motiv pentru care aparatul guvernamental va fi împrospătat cu aproximativ 300 de tineri”, a spus Harasim. El a precizat că Ana Maria Stejaru îl va ajuta în activitatea sa de prefect, noul director de cabinet urmând să fie şi legătura dintre Instituţia Prefectului şi mass-media. Reamintim că funcţia de director de cabinet al Cancelariei prefectului a rămas vacantă după ce fostul ocupant al acestui post, Cristian Şologon, a demisionat după ce Constantin Harasim a preluat conducerea Prefecturii Suceava. Ana Maria Stejaru este licenţiată în economie la Universitatea Româno-Americană şi a lucrat în sistemul bancar, iar înainte de a veni la Prefectură, ea a lucrat la Garda Naţională de Mediu, în cadrul structurii din judeţul Suceava a acestei instituţii, la Direcţia economică şi de achiziţii publice. Din cabinetul prefectului Constantin Harasim mai fac parte secretarul Cancelariei, Simona Turel, şi consilierul pentru problemele romilor, Alina Stan.