Un tânăr în vârstă de 35 de ani a ameninţat ieri dimineaţă, în jurul orei 9.00, că se aruncă în gol de pe un stâlp de telecomunicaţii aflat în incinta Direcţiei Silvice Suceava.
Martorii oculari au relatat că bărbatul a intrat în fugă în curtea Direcţiei Silvice şi s-a dus direct spre stâlp. În scurt timp a început să strige că se va arunca în gol.
La faţa locului au ajuns pompieri de la Detaşamentul Suceava, poliţişti şi jandarmi.
Plutonierul major Radu Bărleanu, din cadrul Detaşamentului de pompieri Suceava, a descris cum a decurs intervenţia:
„La sosirea la locul intervenţiei am constatat că un bărbat se afla la 11-12 metri înălţime faţă de sol şi ameninţa că se sinucide. Cu ajutorul poliţiştilor, care au purtat negocieri, echipajul de pompieri l-a coborât pe bărbat cu o autoplatformă, predându-l apoi echipajului de pe ambulanţă”. Bărbatul nu a necesitat îngrijiri medicale.
Practic, în acest caz nu se poate vorbi de o tentativă de suicid, bărbatul vrând doar să atragă atenţia. După ce au efectuat verificări poliţiştii au stabilit că cel în cauză este fiul mai mare al unui bărbat din Liteni, Ilie Şuleru, de 55 de ani, care s-a înecat în râul Suceava, în timp ce pescuia, la finele săptămânii trecute.
Bărbatul era nemulţumit că nu încasase încă ajutor de înmormântare pentru tatăl său. Acest drept se obţine însă de la Casa de Pensii Suceava, în baza unor documente. Din câte se pare în acest caz este vorba de un litigiu cu privire la cine va încasa banii, între fiul cel mai mare al bărbatului decedat, care îşi are domiciliul în Caraş-Severin, şi concubina lui Ilie Şuleru.