Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, miercuri, după ce a fost identificat ca autor al furtului unei Dacii 1300, maşină pe care acesta a condus-o pe câteva străzi din localitatea de domiciliu, după care a abandonat-o. Suspectul, Andrei Marian Gheorghică, nu are nici permis de conducere, astfel că s-a ales cu dosar penal pentru două infracţiuni.
Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată de producerea furtului marţi. Proprietarul a reclamat că Dacia 1300 i-a fost furată din faţa blocului în care locuieşte, de pe strada Mălinilor. Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Vatra Dornei au depistat a doua zi maşina abandonată. Andrei Marian Gheorghică a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracţiunilor de ”furt în scop de folosință” și de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”.
Tânărul a fost introdus în arest în baza ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, iar ieri, la expirarea ordonanţei, a fost lăsat în libertate, sub control judiciar.
Andrei Marian Gheorghică a mai fost cercetat şi judecat în trecut pentru mai multe fapte de furt, inclusiv furt de autoturism, urmat de conducere fără permis, adică exact infracţiunile pentru care este cercetat acum.