După ce vinerea trecută polițiștii de frontieră suceveni au capturat 29.000 de pachete de țigări și patru mașini utilizate în acțiunea de contrabandă, duminică seară, lucrătorii de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina au reușit să deturneze un alt transport important de țigări, fiind nevoiți să facă uz de armamentul din dotare. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, în jurul orei 20.30, un echipaj din cadrul SPF Brodina a observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Straja, un grup de persoane care transporta mai multe colete, spre interiorul ţării. Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a suspecților şi deoarece aceștia nu s-au supus somaţiilor, lucrătorii de la graniță au fost nevoiţi să folosească, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase opt focuri de avertisment în plan vertical. În acel moment, suspecții au abandonat coletele şi, profitând de terenul accidentat şi împădurit, dar şi de întuneric, au fugit, întorcându-se pe teritoriul statului vecin. În apropiere au fost descoperite mai multe colete care conţineau 38.450 de pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Comisarul șef Poroch-Serițan a precizat că ţigările, în valoare de 385.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.