În perioada 7-10 aprilie, Shopping City Suceava, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina și Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Suceava, organizează Târgul de Paşte, eveniment-expoziție dedicat sărbătorilor pascale.
În cadrul târgului se vor prezenta produse tradiţionale, produse artizanale realizate de meşteri populari, precum şi cadouri pentru cei dragi. În cadrul târgului, vizitatorii au ocazia de a urmări sesiuni de încondeiere a ouălor de Paște de către meșteri pricepuți în această artă. Expozanţii vor aduce în faţa clienţilor din Shopping City Suceava o varietate de produse specifice acestei perioade care le vor îmbogăţi masa în ziua de Paşte.
Târgul de Paşte poate fi vizitat zilnic, între orele 09:00-21:00, în incinta Shopping City Suceava.