Municipalitatea suceveană a invitat la negocieri 14 firme de salubrizare, cărora le-a solicitat oficial să transmită oferte pentru preluarea temporară a serviciului public de gestionare a deşeurilor menajere.
„Avem demarate procedurile pentru negocierea contractului temporar de salubritate menajeră, s-au trimis 14 invitaţii de participare la selecţia de oferte, fiind vizate în primul rând firmele care au participat şi la licitaţia de salubrizare stradală a municipiului reşedinţă de judeţ. Aşteptăm răspunsul lor în cel mai scurt timp, astfel încât săptămâna viitoare să putem finaliza selecţia de oferte”, a precizat şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu.
Imediat după sărbătorile de Paşti vor fi analizate ofertele depuse, pentru selectarea unui câştigător, intenţia conducerii Primăriei Suceava fiind de a organiza o şedinţă extraordinară de Consiliu Local în data de 16 aprilie, cu două zile înainte de expirarea contractului cu Rosal, în vederea aprobării rezultatului selecţiei de oferte.
Firma de salubrizare care va fi desemnată câştigătoare a selecţiei de oferte va presta această activitate până la finalizarea licitaţiei de salubrizare menajeră a Sucevei.
Data la care va avea loc aceasta nu a fost încă stabilită, dar toată documentaţia necesară organizării licitaţiei electronice prin sistemul naţional de achiziţii publice (SEAP) a fost înaintată de mai bine de o săptămână.
În funcţie de cât de aprigă va fi lupta pentru acest contract, care se încheie pe o perioadă de 12 ani, cu posibilitate de prelungire, este posibil ca până la finalizarea licitaţiei să treacă şi doi ani.
( 7 apr 2015, 18:10:01