Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 4 apr 2015 - Anul XX, nr. 78 (5890)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Acuzații DIICOT Suceava

Mahărul de la Bucureşti care a dus ţigările de contrabandă din judeţ la Capitală şi apoi, cu tirurile, spre Occident

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O anchetă începută tocmai în 2006, vizând poate cea mai mare reţea de contrabandă cu ţigări care a acţionat pe raza judeţului, s-a finalizat zilele trecute, când procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava au dispus trimiterea în judecată a nu mai puţin de 37 de persoane, printre care şi Paul Iova (53 de ani), alias „Ion Petrişor”, din municipiul Bucureşti.

Numele lui Iova a apărut pentru prima oară în presa din Suceava în vara lui 2010, când procurorii suceveni din cadrul DIICOT au trimis o armată întreagă de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, aproape 400 de angajaţi din structurile Ministerului Afacerilor Interne, să execute nu mai puţin de 50 de percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, Suceava, Botoşani, Constanţa, Covasna şi Neamţ.

Au fost aduse atunci la audieri peste 50 de persoane, 14 au fost reţinute pentru 24 de ore, iar 11 arestate preventiv.

La vremea respectivă, au fost ridicate în vederea confiscării ţigări în valoare de circa 1.100.000 de euro, 11 autoturisme, sume de bani, pistoale cu gaz, dar şi alte bunuri.   

Printre cei arestați se numărau Paul Iova, pe atunci cunoscut pentru că organiza la nivel naţional concursul „Miss Piranda” şi „încorona” aşa-zişii regi ai manelelor din România, Constantin Nistor, de 45 de ani, alias „Copilu”, din Vicovu de Sus, şi un anume George Tărâţă, de 42 de ani, zis „Cuşu”, din Vicovu de Jos.

În acest dosar, a fost reţinută pentru 24 de ore şi o tânără, Roxana Dana Rotar (26 de ani), cântăreaţă de manele, cunoscută drept „Prinţesa Ardealului”, despre care anchetatorii susţineau că era amanta lui Iova şi era folosită de acesta drept paravan pentru drumurile dese la Suceava.

 

37 de inculpaţi. Manelista „Prinţesa Ardealului”, trimisă şi ea în judecată

Impresarul maneliştilor a stat atunci, în vara lui 2010, o lună în arest preventiv, după care, spre surprinderea anchetatorilor, a fost eliberat de judecători.

Acum, însă, după aproape cinci ani, Iova, Nistor, Tărâţă şi manelista Roxana, alături de alţi 33 de inculpaţi (printre care şi mulţi suceveni), se vor întoarce în sălile de judecată ale Tribunalului Suceava, fiind trimişi în judecată zilele trecute.

Potrivit anchetatorilor, Paul Iova, alias „Ion Petrişor”, deţinea monopolul pe piaţa neagră a ţigărilor de contrabandă din Capitală, iar marfa cu timbru de Ucraina şi Republica Moldova era cumpărată de bucureştean de la Suceava, pe bază de comandă.

La Suceava, „Petrişor” ţinea legătura cu mai mulţi indivizi, prin care „Copilu” şi „Cuşu”, iar când aveau ţigări de livrat, membrii grupării luau legătura între ei, iar totul se livra la Bucureşti, pe bază de comandă.

„Ion Petrişor” în persoană, explicau surse judiciare, venea la Suceava şi negocia preţurile, asigurând totodată şi transporturile, deplasându-se ca antemergător pe traseul pe care era dusă marfa de contrabandă către Capitală.

Potrivit portalului de judecată, lista inculpaţilor este completată cu următorii inculpaţi:  Mihaela Butnăraşu, Mihai Arinton Bălţei, Relu Valentin Burlacu, Angel Lucian Călin, Drabi Cristian Calotă, Marius Cozianu, Vasile Fănică Cernăuţean, Aurelian Costel David, Gabriela Frătişteanu, Aurel Iova, Adrian Arcadie Isopescu, Fănel Iova, Rustem Iova, Titi Vasile Ieremciuc, Adrian Militaru, Bogdan Manea, Vasile Mihai, Marian Negoiţă, Petru Nistor, Laurenţiu Nistor, Ioan Sorin Parasca, Paul Roman, Corneliu Constantin Simionovici, Ionel Sadoveanu, Dumitru Florin Vasile, Ghiocel Liviu Zabaschi, Mehmet Guzel, Neculai Stelian Hutopilă, Liviu Laurenţiu Irina, Iulian Lazăr, Valentin Mehno, Ionel Vicovanu, Mihai Vicovanu.

 

Al doilea dosar. Procurorii: Eliberat din arest, a continuat să facă afaceri cu ţigări de contrabandă

La câteva luni după ce a fost lăsat de către judecători să plece din arestul poliţiei judeţene, Paul Iova este încătuşat din nou de procurorii DIICOT. A fost săltat dintr-un restaurant din Bucureşti, în timp ce, susţineau anchetatorii, stabilea cu un alt inculpat, cu care avea interdicţie să se întâlnească, vânzarea unor baxuri de ţigări de contrabandă.

După aproximativ două luni, a fost eliberat din nou şi s-a întors la Bucureşti.

Anul trecut, în ianuarie, Iova a fost trimis în judecată în acest al doilea dosar, alături de alţi 11 inculpaţi, cu toţii acuzaţi că au făcut parte dintr-un grup de crimă organizată care avea ca scop comercializarea ţigărilor de contrabandă aduse din Ucraina şi Moldova, în special pe piaţa neagră de pe raza municipiului Bucureşti.

„În perioada septembrie 2010 – noiembrie 2010, gruparea infracţională a preluat, depozitat, transportat şi valorificat către segmentul bucureştean cantitatea de 639.718 pachete ţigarete marca Marble, Viceroy, Next, More, Capital, X Treme, eludându-se în acest fel plata accizelor şi a celorlalte taxe aferente, datorate bugetului consolidat al statului”, se arata într-un comunicat al anchetatorilor, precizându-se că valoarea prejudiciului total stabilit de Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi este de aproape 6,1 milioane de lei.

 

Transporturi de sute de baxuri de ţigări prin Europa

În aprilie 2013, procurorii DIICOT Suceava l-au săltat a treia oară, pentru că, susţin anchetatorii, „Ion Petrişor” şi-a continuat afacerile cu tutun de contrabandă adus de la noi din judeţ şi vândut prin Bucureşti.

Ba mai mult, arătau anchetatorii, gruparea lui Iova şi-a extins afacerile şi înspre Vest, vorbind de containere cu ţigări şi transporturi de sute de baxuri de ţigări prin Europa, disimulate în tiruri care, chipurile, transportau produse chimice, condiţii în care nu erau supuse controalelor autorităţilor vamale cu aparate cu detecţie prin raze „X".

Acest dosar se află încă în  lucru la DIICOT Suceava.

 

DIICOT despre Iova: „Personaj cu notorietate în mediul interlop al Capitalei, cu conexiuni declarate cu înalți oficiali ai Poliției Române”

În documentele înaintate judecătorilor de procurorii DIICOT se vorbeşte despre faptul că „Ion Petrişor”  ar avea conexiuni la nivel înalt în Poliţia Română.

 „Inculpatul Paul Iova, zis <Ion Petrișor>, liderul segmentului de achiziție și desfacere a țigaretelor pe piața neagră de la nivelul municipiul București, personaj cu notorietate în mediul interlop al Capitalei, cu conexiuni declarate cu înalți oficiali ai Poliției Române, a dezvoltat o adevărată rețea infracțională pe care a reușit să o cointereseze în activitățile ilicite și să o controleze. Din probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc creșterea considerabilă a cantităților de țigarete de contrabandă tranzacționate în perioada de monitorizare. (...) Prin prisma relațiilor la nivelul unor înalți ofițeri ai Poliției Române, inculpatul își ataca concurența prin denunțuri făcute împotriva acestora, în scopul protecției propriilor interese infracționale”. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mahărul de la Bucureşti care a dus ţigările de contrabandă din judeţ la Capitală şi apoi, cu tirurile, spre Occident.
 Vizualizări articol: 6651 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Mahărul de la Bucureşti care a dus ţigările de contrabandă din judeţ la Capitală şi apoi, cu tirurile, spre Occident5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei