Învestirea în funcţie a noului prefect de Suceava, Constantin Harasim, şi a subprefectului Atanasă Nistor s-a desfăşurat ieri după un protocol care iese din uzanţe. Mai întâi, persoana desemnată de Ministerul Afacerilor Interne să oficieze învestirea celor doi înalţi funcţionari guvernamentali a fost un ofiţer de poliţie, chestorul-şef Florea Oprea, fiind pentru prima dată în ultimii 25 de ani, în judeţul Suceava, când un prefect şi un subprefect - civili - sunt instalaţi în funcţie de un poliţist. Apoi, în cadrul acestei activităţi, care a cuprins citirea hotărârilor de guvern de eliberare din funcţie a fostului prefect Florin Sinescu şi de numire a lui Constantin Harasim ca prefect şi a lui Atanasă Nistor ca subprefect şi jurământul ultimilor doi, chestorul-şef Florea Oprea, subsecretar de stat în MAI, le-a cerut celor prezenţi să se ridice în picioare la citirea hotărârilor de guvern. În sală se aflau parlamentari ai României, consilieri judeţeni, şefi ai instituţiilor descentralizate din judeţ, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, funcţionari publici, alţi invitaţi.
Luaţi prin surprindere, parlamentarii, inclusiv cei ai opoziţiei - deputaţii Sanda-Maria Ardeleanu, Ioan Balan, Ștefan Alexandru Băişanu, senatorul Steliana Miron, de la PNL, Ghervazen Longher, deputat din partea minorităţii polone, şi Constantin Galan, deputat al formaţiunii politice din jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, s-au ridicat şi au ascultat în poziţie de drepţi hotărârea adoptată de Cabinetul Ponta pentru numirea în funcție a subprefectului Atanasă Nistor. Sesizând ridicolul situaţiei, la lectura următorului act normativ, de numire a prefectului, parlamentarii s-au aşezat, dar ceilalţi invitaţi, aleşi locali şi funcţionari publici, au rămas în continuare în picioare, deşi singurul moment solemn care ar fi reclamat eventual asta ar fi putut fi ceremonia de depunere a jurământului de către prefect şi subprefect. Doar deputatul PNL Sanda-Maria Ardeleanu s-a mai ridicat la depunerea jurământului.
Demiterea oficială, ”cadoul” primit de Florin Sinescu de la Guvern, de ziua lui de naştere
La finalul activităţii, deputatul Constantin Galan, cel care a susţinut numirea lui Constantin Harasim în funcţia de subprefect şi apoi de prefect, ne-a declarat că este pentru prima dată în cariera de parlamentar când i se cere să se ridice în picioare la citirea unei hotărâri de guvern.
Un alt moment ieşit din uzanţe a fost utilizarea repetată, de către chestorul Oprea, a formulei ”Excelenţa Sa”, când se referea la şeful său, ministrul Gabriel Oprea.
Normele de protocol şi etichetă diplomatică precizează că pentru străini având funcţii de preşedinte de stat, şef de guvern, ministru, ambasador, încă se foloseşte formula de adresare ”Excelenţă”. Tendinţa actuală este aceea ca, în cazul înalţilor demnitari –preşedinte de stat şi prim-ministru –să nu se mai adauge nici o altă formulă de adresare pentru a sublinia greutatea funcţiei deţinute. Această stilistică a fost impusă în relaţiile internaţionale de practicile la nivelul NATO şi UE.
În cazul demnitarilor autohtoni, nici în România, nici în majoritatea statelor europene nu se foloseşte formula de adresare ”Excelenţă”, ci aceea de ”domnul preşedinte, prim-ministru, ministru etc”.
Mai menţionăm că eliberarea oficială din funcţie a fostului prefect Sinescu s-a petrecut exact de ziua lui de naştere. În discursul său, acesta a mulţumit Guvernului şi tuturor colaboratorilor săi pentru modul în care au lucrat împreună în cei aproape trei ani de mandat. ”Speram ca mandatul meu să se încheie altfel, dar am înţeles că Dumnezeu are o lecţie pentru fiecare. Eu am ascultat, am învăţat-o şi mă pregătesc să dau examen”, a spus Sinescu. Reamintim că el a aflat de pe site-ul Guvernului că a fost demis, în şedinţa de Guvern din data de 25 martie a.c., şi înlocuit cu Constantin Harasim, care fusese numit cu o săptămână în urmă subprefect, în locul lui Atanasă Nistor. După şapte zile, Guvernul l-a promovat pe Harasim prefect şi l-a readus pe Nistor în funcţia din care abia fusese demis, tot fără nici o înştiinţare prealabilă. În discursul de învestire de ieri, Constantin Harasim a spus că numirea sa ca prefect i-a produs ”o deosebită plăcere” şi a dat asigurări că se va ridica ”la cerinţele acestei demnităţi”.