O sută de zile de educaţie „Step by Step” au fost marcate într-un mod deosebit de elevii clasei I SbS de la Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava. Îndrumaţi de învăţătoarele Tatiana Atitienei şi Alina Nădejde, micii şcolari au prezentat un program artistic dedicat primăverii, mamei, copilăriei şi prieteniei. Sărbătoarea a coincis şi cu faptul că s-a finalizat învăţarea numeraţiei până la 100, prevăzută de programa şcolară din cadrul ariei curriculare matematică şi ştiinţe. Momentul cel mai aşteptat a fost cel al prezentării colecţiilor personale legate de numărul 100. Colecţiile au fost din domenii diverse, unice şi pline de creativitate. Copiii emoţionaţi şi-au prezentat rezultatele muncii lor şi au mulţumit părinţilor pentru sprijinul acordat. Poveştile colecţiilor prezentate de cei mici au evidenţiat atât semnificaţia zilei, cât şi legătura de prietenie şi colaborare dintre copil-şcoală-familie. Momentele unice petrecute în compania celor dragi au culminat cu tortul festiv, realizat într-un mod original, sub forma unei cărţi a clasei.
Directoarea şcolii, profesoara Carmen Sima, învăţătoarele, precum şi părinţii au apreciat întreaga activitate şi le-au urat micilor elevi noi succese şi împliniri. Step by Step este una din metodele alternative de educaţie potrivită copiilor de la naştere până la 18 ani. Prin ea elevii învaţă “să înveţe” într-un mod plăcut şi atractiv, să se respecte şi să aibă încredere în sine şi în ceilalţi, să fie responsabili şi să-şi exprime liber părerea, să pună în practică cunoştinţele teoretice şi să aibă grijă de mediul înconjurător.