Viceprimarul care îndeplineşte şi calităţile primarului municipiului Rădăuţi, Tiberiu Epifanie Maerean, a fost exclus din partidul care l-a propulsat în această poziţie, condiţii în care va pierde calitatea de consilier local şi de viceprimar. Mai exact,Biroul Executiv al Partidului Social Democrat din Rădăuţi reunit în şedinţă extraordinară a decis, ieri seară, retragerea sprijinului politic şi excluderea sa din PSD. Pesediştii rădăuţeni au votat retragerea sprijinului politic cu scorul de 17 la 3, iar excluderea din partid cu 15 la 5, cu menţiunea că o persoană nu a votat în ambele cazuri, consilierul local Mirela Todorese.
Tătar: "Nu a reuşit decât să întreţină un climat tensionat, cu ameninţări la toate forurile"
Imediat după întrunirea de ieri seară, preşedintele Organizaţiei Municipale a Partidului Social Democrat Rădăuţi, Nistor Tătar, a declarat: „Nu ştiu dacă e cea mai bună măsură. Domnul Maerean nu a respectat disciplina de partid, şi-a atacat colegii pe toate căile. Nu a făcut nimic în aceste şase luni de când partidul i-a oferit calitatea de viceprimar. Am stabilit, la momentul când a devenit viceprimar, să realizeze un proiect prin care să atragă fonduri pentru comunitatea rădăuţeană, proiect pe care să-l prezinte factorilor de decizie de la Bucureşti. Nu a făcut nimic, doar a acuzat pe toată lumea. A fost aşezat de partid în această funcţie cu bună credinţă, însă a înşelat aşteptările noastre. Personal am avut o discuţie cu dumnealui, în care i-am spus că are şansa să se reabiliteze, dar se pare că nu a înţeles nimic. Nu a reuşit decât să întreţină un climat tensionat, cu ameninţări la toate forurile. Domnul Maerean nu a înţeles că pe rădăuţeni nu-i interesează Codul Penal, ci o viaţă liniştită, într-o comunitate liniştită. Sper că odată cu excluderea sa din Consiliul Local şi din PSD lucrurile vor reveni la normal”. Întrebat cine îl va înlocui pe Maerean, Tătar s-a mărginit să declare: „Cât priveşte înlocuitorul său în calitatea de viceprimar, nu am luat încă o decizie, mâine (n.r. astăzi), înaintea şedinţei de Consiliu Local, vom stabili cine va prelua mandatul de viceprimar”.
Tătar a mai precizat că „în condiţiile în care Maerean va contesta măsura luată de PSD Rădăuţi, conform art.34 al.6 din Statutul PSD, până la soluţionarea contestaţiei, hotărârea îşi produce efectele”.
Maerean: "Lupta abia începe!"
De partea cealaltă, proaspătul exclus din PSD, Tiberiu Epifanie Maerean, a precizat: „Consider că ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r. ieri) este o victorie a oamenilor care nu au înţeles că prin gestul lor se asociază cu cei certaţi cu legea. Îmi pare rău pentru ei. Lupta abia începe!”. Pentru astăzi, la ora 14.30, a fost convocată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local al municipiului Rădăuţi pentru schimbarea viceprimarului municipiului, în condiţiile în care cu exact o săptămână în urmă, aceiaşi consilieri locali au decis schimbarea lui Maerean şi, după circa 20 de minute, tot ei l-au reales.
(25 mar 2015, 11:08:34
„... Blessent mon cœur: D'une langueur. Monotone”
Asta vra să-nsemne că Overlordul bokowinean abea e pe-ncepute.
Aveț răbdari!
Aste e!
the clock ticking...
the click tocking ...