Biroul Francez de la Casa Prieteniei organizează miercuri, 25 martie, începând cu ora 18:00, o nouă activitate atractivă pregătită de elevii Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” și ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Coordonatorii elevilor sunt profesorii Irina Maxim și Daniela-Irina Melisch.
Sub genericul „Francophonie partagée”, organizatorii invită publicul larg pentru a asista la un spectacol din programul căruia nu vor lipsi muzica, dansul, poezia și teatrul francofon. Intrarea este liberă. Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez sunt anunțate pe pagina de Facebook www.facebook.com/biroulfrancez.casaprieteniei.