Agenția Națională de Integritate a stabilit că primarul comunei Vicovu de Jos, Constantin Mutescu, s-a aflat în conflict de interese în materie penală. Inspectorii de integritate susţin că în perioada exercitării mandatului de primar, Constantin Mutescu a încheiat, în calitate de reprezentant al primăriei, nu mai puţin de 12 contracte cu firma Victor Construct SRL, societate comercială în cadrul căreia acesta a deținut până la data de 24 iunie 2008 atât calitatea de asociat, cât și funcția de administrator. Potrivit ANI, valoarea totală a celor 12 contracte a fost de 20.749.718,03 lei, adică aproape 4,7 milioane de euro. Într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Integritate se precizează că Mutescu a încălcat dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, conform cărora „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial [...] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".
În aceste condiţii, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către primarul Constantin Mutescu a infracțiunii de conflict de interese. În comunicatul ANI se precizează faptul că primarul din Vicovu de Jos a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare, însă Constantin Mutescu nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare. Constantin Mutescu nu a putut fi contactat ieri, după primirea comunicatului ANI, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la constatările inspectorilor de integritate.