Centrul de Incluziune Socială (CIS) din Siret intenţionează să-şi extindă activitatea de sprijin şi asupra altor grupuri vulnerabile din oraş, faţă de cele cu care a început la crearea sa. Astfel, după două reuniuni ale grupurilor de lucru din cadrul acestui proiect, coordonatorii lucrează la creionarea altor proiecte, cu finanţare de la guvernul elveţian, pentru instruirea celor care lucrează cu grupurile vulnerabile de persoane, dar şi pentru includerea în aceste categorii, alături de persoane cu dizabilităţi, romi şi tineri care părăsesc centrele de plasament, a persoanelor de vârsta a treia şi a copiilor lăsaţi în grija bunicilor şi a altor rude.
La reuniunea de vineri a grupului de lucru din cadrul proiectului ”ACCES PLUS- pentru o piaţă a muncii incluzivă” au participat reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială Suceava, ai Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, ai asociaţiilor şi fundaţiilor din Siret - Eagle House, „O Nouă Viaţă”, „Şcoală pentru Viaţă”, medici, psihologi şi asistenţi sociali din primărie şi unităţile de asistenţă socială, precum şi manageri ai firmelor care au angajat persoane cu dizabilităţi. Reprezentanţii fundaţiilor au prezentat modalităţile concrete de lucru cu persoanele cu dizabilităţi şi rezultatele obţinute.
Astfel, Liviu Humeniuc, de la Eagle House, a precizat că aceşti tineri au nevoie de o ofertă mai bogată de activităţi pe care să le presteze pentru că, atunci când lucrează cu plăcere, au şi rezultate bune. El a arătat că, din aproximativ 50 de persoane cu dizabilităţi care au lucrat la grădinărit în sera fundaţiei, doar la 10 voluntarii au reuşit să fixeze deprinderile necesare.
Ofertă de colaborare pentru studenţii români, din partea voluntarilor englezi
Tot cu ajutorul voluntarilor, doi tineri care nu ştiu să citească şi să scrie au învăţat reţeta de cozonac, cu ajutorul imaginilor. ”Au avut desene cu reţeta şi fac un cozonac foarte bun. Chiar dacă nu pot să scrie şi să citească, ei pot fi brutari sau cofetari foarte buni, dar trebuie multă răbdare. Mai avem o tânără care confecţionează bijuterii foarte frumoase. Dacă le place ceea ce fac, fac bine”, a spus Liviu Humeniuc.
Reprezentantele Fundaţiei „Şcoala pentru Viaţă”, Elena Harasemiuc şi Angelica Şuhan, după 20 de ani de activitate cu persoanele cu dizabilităţi din Siret, au accentuat de asemenea rolul voluntarilor şi au prezentat oferta unor studenţi englezi, care au venit anul trecut în practică la Siret şi au lansat invitaţia de a colabora cu studenţi români de la asistenţă socială şi psihologie şi de a forma grupe mixte de voluntari pentru astfel de stagii.
Atât reprezentanţii fundaţiilor, cât şi directorul Direcţiei de Asistenţă Socială din Primăria Siret, Sorin Fraseniuc, au evidenţiat necesitatea unor modificări legislative care să uşureze integrarea în muncă a ”persoanelor speciale” şi au subliniat că pentru cei din grupele vulnerabile se pot face multe lucruri şi în absenţa unor fonduri foarte mari.
”Au nevoie de afecţiune, de socializare şi de a-i ajuta să aibă stimă de sine. Altfel, noi îi facem dependenţi de sistem”, a spus Sorin Fraseniuc. Acesta a arătat că, din acest punct de vedere, prin implicarea bisericilor, a fundaţiilor şi a primăriei pot fi sprijiniţi şi bătrânii, precum şi copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, chiar prin organizarea unor activităţi mai puţin obişnuite în spaţiul românesc - cursuri de dans, excursii, cursuri de gătit etc., după modelul occidental.
În ceea ce priveşte scopul final al proiectului ACCES, creşterea ratei de ocupare a persoanelor din grupele vulnerabile, cifrele actuale nu sunt deloc optimiste. Coordonatorul Centrului de Incluziune Socială Siret, Manuela Scripcariu, a arătat că, din cele 630.000 de persoane cu dizabilităţi înregistrate în România, doar 30.000 sunt angajate, ceea ce înseamnă 4,47%. În Spania rata de ocupare este de 22%, iar în Polonia de 20%.
Managerul proiectului, Alina Butnariu, a declarat, la final, că prin identificarea nevoilor speciale ale persoanelor din grupe vulnerabile, comunitatea poate interveni în mod concret în sprijinul lor, prin elaborarea unor măsuri clare, care să producă efectul scontat.
Ultima reuniune a grupurilor de lucru va avea loc în data de 22 mai a.c.. Proiectul ”ACCES PLUS - pentru o piaţă a muncii incluzivă” este finanţat în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane.