Sucevenii care locuiesc în apartamente ar putea fi puşi în situaţia de a fi nevoiţi să renunţe la câinele lor de companie, dacă nu reuşesc să obţină acordul vecinilor şi avizul asociaţiei de proprietari.
Măsura este prevăzută într-un proiect de hotărâre de Consiliu Local, care va fi discutat în şedinţa de joi a deliberativului municipiului Suceava, care prevede inclusiv amenzi de câteva sute de lei pentru nerespectarea acestor condiţii.
Conform proiectului de hotărâre al „Regulamentului privind întreţinerea şi circulaţia câinilor cu stăpân în municipiul Suceava”, „deţinerea şi întreţinerea câinilor în locuinţe situate în clădiri colective (condominii, blocuri de locuinţe), este permisă doar cu acordul majorităţii locatarilor şi obligatoriu al celor limitrofi (învecinaţi direct la limitele de proprietate) şi cu avizul asociaţiei de proprietari (dacă există), precum şi în condiţiile respectării normelor de igienă şi vieţuire în comun. În apartamentele din blocurile de locuinţe pot fi întreţinuţi cel mult doi câini, la care se adaugă puii din perioada în care aceştia sunt dependenţi de mama lor (maxim 2 luni)”.
Acest articol din proiectul de hotărâre este considerat mult prea strict de proprietarii de câini din municipiul Suceava, care, dacă nu primesc acordul unui vecin, de deasupra, dedesubt, ori dintr-o laterală, din diverse motive, riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 300 şi 800 de lei, chiar de câinele lor nu deranjează cu nimic vecinii din jur.
Tocmai de aceea, prin protestul organizat astăzi, de la ora 15.00, în faţa Primăriei Suceava, la care proprietarii de câini de companie se vor prezenta cu tot cu prietenii lor necuvântători, se solicită o serie de modificări în regulament, în special la acest paragraf, care poate duce la crearea unor situaţii abuzive.
„Câinele meu nu a lătrat niciodată, nu deranjează pe nimeni cu nimic. De ce să fiu obligată să obţin acordul unor vecini care pot avea alte motive să refuze să-l dea, precum antipatii personale. Dacă este un câine problemă, să facă reclamaţii, să se ia măsuri. Dar sunt rase care sunt foarte liniştite şi nu fac gălăgie, pentru care nu se impun astfel de măsuri”, consideră o suceveancă ce deţine un câine în apartament de aproape 14 ani de zile.
Avertizare de pericol, pentru câinii din curte
Nici proprietarii de câini de curte, pentru cei care stau la casă, nu sunt scutiţi de obligaţii şi responsabilităţi, asemeni celor de la blocuri.
Singura diferenţă, în cazul celor care stau la casă, este că trebuie să-i informeze pe cei care ajung în zonă de potenţialul pericol reprezentat de câinii de pază.
Conform proiectului de hotărâre, „incintele în care se află câini potenţiali agresivi, în stare liberă, vor fi semnalizate obligatoriu de proprietarul/administratorul acestora cu un panou nedetaşabil, cu dimensiunile de 15x25 cm, aplicat la fiecare intrare şi pe gardul care delimitează amplasamentul, la intervale de 25 de metri, cu avertismentul <câine periculos> sau <câine agresiv>”.
Pentru nerespectarea acestei prevederi, amenda prevăzută în regulament este de la 100 la 300 de lei.
(23 mar 2015, 11:49:38