Proiecte în valoare de 4 milioane de euro, prin care se asigură numeroase facilităţi pentru elevii a două importante unităţi şcolare din municipiul Suceava, ar putea fi finalizate până la începerea noului an şcolar.
La comandamentul din această săptămână, de gestionare a lucrărilor finanţate din fonduri europene, al căror beneficiar este municipalitatea suceveană, constructorii care se ocupă de realizarea campusului Liceului cu Program Sportiv şi a sălii de sport de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” au avansat ca termen de finalizare a acestora luna septembrie a acestui an.
„La LPS facem eforturi ca la 15 septembrie să fie totul gata”, a spus reprezentantul firmei SUCT Suceava, care a dat raportul gradului de execuţie la toate obiectivele cuprinse în proiect – internatul de 100 de locuri, amfiteatrul, cantina, terenurile de handbal şi un teren de fotbal.
După ce săptămâna trecută primarul Ion Lungu i-a criticat pe cei de la Civica pentru că au venit cu un grafic de lucrări în care pentru luna decembrie erau prevăzute investiţii mai mari decât în două luni de vară la un loc, săptămâna aceasta, reprezentantul firmei a avansat un nou termen.
„Probabil sala de sport va fi inaugurată la începerea noului an şcolar”, a răspuns reprezentantul constructorului, la întrebarea directă adresată de viceprimarul Lucian Harşovschi. Acesta a făcut ieri o inspecţie în teren la cele două obiective de investiţii demarate în 2007 cu finanţare de la Guvern, care au rămas o perioadă abandonate, înainte de a fi obţinută finanţare pentru finalizarea lor, din fonduri europene.
„Sperăm ca până la începutul noului an şcolar să fie date în folosinţă noile facilităţi create pentru elevi”, a spus Harşovschi, care va urmări evoluţia acestora nu doar pe hârtie, prin raportările constructorilor, ci şi pe teren.