Elevi ai Şcolii Gimnaziale Prelipca au fost, la începutul acestei luni, oaspeţi aiprofesorul universitar doctor Mandache Leocov, peisagistul de frunte al Iaşiului, iniţiatorul și creatorul celei mai mari grădini botanice din ţară, al cărei director a fost aproape 20 de ani.
Originar din Prelipca, „părintele” grădinii botanice din Iaşi este unul dintre cei mai mari specialişti în cultivarea plantelor din istoria României, acesta iniţiind şi influenţând proiecte majore de amenajare peisagistică și de infrastructură urbană din Iaşi.
Elevii clasei a VIII-a de la Școala Gimnazială Prelipca – Salcea, sub îndrumarea dirigintei Luminiţa Rusu, au organizat excursia de documentare și orientare profesională la Iași, acasă la Mandache Leocov, unde i-au înmânat acestuia o Diplomă de Onoare. La rândul său, acesta le-a oferit copiilor câte o carte omagială, „In Honorem - Mandache Leocov la 80 de ani”, volum editat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în onoarea profesorului sucevean.
Având cel mai competent ghid, chiar pe profesorul Leocov, elevii au vizitat Grădina Botanică din Iași, cu vestitul pavilion de plante tropicale, primind informaţii extrem de avizate, chiar de la cel ce a făcut din grădina botanică din Iași cea mai modernă și cea mai mare din ţară.
Teiul lui Eminescu, „vindecat” de Mandache Leocov
Elevii au mai vizitat Parcul Copou, unde Teiul lui Eminescu se păstrează în condiţii excepţionale tocmai datorită intervenţiilor din anii '70 ale echipei profesorului Leocov. Şcolarii de la Prelipca au fost conduși tot de acesta prin centrul Iașiului, unde au văzut Teatrul Naţional, Palatul Culturii şi grădinile ce formează Complexul Palas, grădini concepute tot de profesorul Leocov.
Prof. Luminiţa Rusu, de la şcoala din Prelipca, a precizat: „Elevii au înţeles, prin puterea exemplului, că în viaţă trebuie să-ţi urmezi propria cale, propria pasiune, pentru că numai în acest mod se pot obţine rezultate remarcabile și recunoașterea socială. Chiar dacă la începuturi idealurile tânărului Mandache Leocov au fost cu totul altele, descoperindu-și pasiunea la timp, adică domeniul la care se pricepea cel mai bine, acesta a urmat cu hotărâre și tenacitate această cale, reușind iată, la cei 85 de ani, să poată fi mândru de ce a realizat în viaţă, chiar dacă, după cum afirma odinioară, <acasă nu aveam nici o carte>. Profesorul Leocov a fost cel care a conceput și a amenajat întreaga peisagistică a Iașiului, a malurilor Bahluiului, conservarea Teiului lui Eminescu din Parcul Copou, șirurile nesfârșite de tei din centrul Iașiului și, în ultimii ani, grandioasa amenajare a Grădinilor minunate de la Complexul Palas, aflate în spatele Palatului Culturii”.