„Părinţi de profesie” pentru 24 de copii abandonaţi

O familie din Fălticeni a ales acum 17 ani să îmbrăţişeze o meserie despre care cei doi soţi nu ştiau pe atunci aproape nimic. Încurajaţi de o fundaţie umanitară şi de un medic, în anul 1998, Lucreţia şi Constantin Todirică din Fălticeni au devenit peste noapte asistenţi maternali sau „părinţi de profesie” şi şi-au propus să salveze bebeluşi abandonaţi în spitale. Au salvat 24 de suflete, 24 de copilaşi care au fost abandonaţi de mame în spitale. 20 de copii îngrijiţi de familia Todirică şi-au găsit deja familii care i-au adoptat, iar un copil a fost „recâştigat” de familia naturală. În casa asistenţilor maternali mai sunt acum trei minori, cu vârste cuprinse între 1 an şi 2 luni şi 5 ani, copii care nu duc lipsa părinţilor naturali pentru că au parte de multă dragoste din partea „părinţilor de profesie”.

„Îi creştem la fel pe toţi. Îi iubim şi le acordăm iubirea noastră”

Familia Todirică din Fălticeni are patru copii naturali, cu vârste cuprinse între 32 şi 25 de ani. Toţi sunt la casele lor, căsătoriţi, trei dintre ei au şi copii. Pe faţa Lucreţiei şi a soţului ei se citeşte multă bucurie când vorbesc despre copii, fără să facă diferenţă: propriii copii, nepoţi sau copiii luaţi de la stat. Constantin ne-a povestit că a fost chiar apostrofat de o cunoştinţă pentru că le dă mai multă atenţie copiilor abandonaţi pe care îi are în plasament decât propriilor copii. „Cum să nu le acordăm atenţie acestor copii care ne au doar pe noi. Îi creştem la fel pe toţi. Îi iubim şi le acordăm iubirea noastră, pentru că, din păcate, sunt lipsiţi de iubirea părinţilor naturali. Când sunt mai mărişori, noi le spunem că nu suntem  părinţii lor. Îi pregătim şi pentru familia adoptivă. Le explicăm că familia care vrea să-i adopte este cea în care vor creşte permanent”, ne-a povestit Constantin Todirică.

Botezaţi de „părinţii de profesie”

Cei mai mulţi dintre bebeluşi au ajuns în familia de asistenţi maternali la doar câteva zile de viaţă. „Părinţii de profesie” au devenit pentru opt dintre bebeluşi şi naşi de botez. „Nu puteam să-i creştem nebotezaţi. Erau nişte suflete nevinovate, care, odată salvate, trebuiau şi încreştinate. Ţinem legătura cu finuţii noştri. Noi dorim să le dăm acestor copii un start bun în viaţă. Dacă au fost bolnavi, i-am dus la medic, dacă le-a lipsit ceva, le-am oferit, mai mult decât le-a oferit statul, pentru că punem suflet în ceea ce facem. Este o meserie non-stop. Nu avem pauze, nu avem concedii. Este o răspundere foarte mare, dar nu ne plângem, pentru că iubim copiii”, ne-a povestit Lucreţia Todirică.

Femeia ne-a spus că ţine legătura cu aproape toate familiile în care au ajuns copiii crescuţi de ea. Câţiva dintre ei au fost adoptaţi de familii din Franţa, Italia, Irlanda, cei mai mulţi însă au ajuns la familii din judeţele Suceava, Mureş, Iaşi,  Neamţ etc. „Părinţii de profesie” s-au bucurat mult când au aflat de la noile familii că evoluţia copiilor este bună, că s-au adaptat bine în noua familie şi că nu i-au uitat nici pe cei care i-au ajutat să facă primii paşi în viaţă.

Copiii aşteaptă o familie care să-i ia „acasă” pentru totdeauna

Pentru meseria de asistent maternal, meserie pe care nu poţi să o faci dacă nu iubeşti copiii, dacă nu te implici 24 din 24 de ore, dacă nu îţi sacrifici uneori propria familie, soţii Todirică sunt plătiţi, fiecare, cu câte 970 de lei lunar. Pentru fiecare copil pe care îl au în plasament, asistenţii maternali mai primesc bani de la stat pentru hrană, haine, rechizite, medicamente etc. Lucreţia a lucrat 15 ani la Fabrica de Filatură din Fălticeni, înainte de a deveni asistent maternal, iar soţul ei a fost agricultor.

În casa asistenţilor maternali din Fălticeni i-am găsit luni pe Eduard, Matei şi  Solomon-Ştefan, trei voinici, cu vârste cuprinse între 1 an şi 2 luni şi 5 ani, copii veseli, plini de energie, care le spun asistenţilor maternali „mamă” şi „tată”. Cei trei minori se află pe lista copiilor care pot fi daţi oricând spre adopţie. Aşteaptă şi ei o familie care să-i ia „acasă” pentru totdeauna, pentru că aşa le-a explicat mama Lucreţia. „Noi le spunem adevărul. Nu ne despărţim definitiv de ei, dar le explicăm că fiecare copil trebuie să aibă familia lui şi noi vrem să ajutăm mai mulţi copii să aibă o familie. Solomon, în vârstă de 5 ani, aşteaptă să fie adoptat. Este un copil cu multă energie”, ne-a mai povestit Lucreţia.

Propriul fiu, salvat cu ajutorul oamenilor

I-am întrebat pe soţii Todirică dacă vor continua să ajute copii abandonaţi şi după ce vor ieşi la pensie sau după ce băieţii pe care îi cresc acum vor fi daţi spre adopţie. Răspunsul a fost „da, cu siguranţă”. Ei au completat că aceasta este menirea lor, să ajute copiii abandonaţi, care nu au familie. Cu emoţie, Lucreţia ne-a spus că momentul în care primii doi copii care au ajuns în familia ei (un băieţel de 1 an şi jumătate şi o fetiţă de 3 ani, abandonaţi de părinţii naturali) a fost atunci când fiul ei cel mic, Iliuţă, era în clasa a III-a. În acel moment nu ştia ce nenorocire o să tulbure liniştea familiei. La vârsta de 15 ani, Iliuţă Todirică a fost diagnosticat, în urma unui control de rutină, cu cancer limfatic non-Hodgkin, stadiul IV de malignitate. Vestea a venit ca un fulger peste această familie. Adolescentul a trebuit să înceapă de urgenţă tratamentul chimioterapeutic. Au urmat internări repetate, chinuitorul tratament chimic şi singura lui şansă de vindecare a constituit-o operaţia de transplant cu celule stem, care a fost făcută la Timişoara.

Pentru această operaţie, familia a avut nevoie de cel puţin 10.000 de euro. Strigătul de ajutor pentru Iliuţă a ajuns şi la cititorii Monitorului de Suceava. „După ce a apărut materialul în Monitorul de Suceava ne-au sunat oamenii, ne-au oferit sume de bani, în total 80 de milioane de lei vechi, iar o fundaţie ne-a facilitat operaţia la Timişoara. Le mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat. Au fost oameni care au venit acasă şi ne-au lăsat o sumă de bani, alţii au făcut chetă la biserică sau la instituţii, la asociaţii, centre de plasament sau persoane fizice care nu au dorit să-şi dea numele. Le mulţumim din toată inima”, ne-a povestit, la acea vreme, mama lui Iliuţă.

O adevărată mamă

La întâlnirea pe care am avut-o în această săptămână, Lucreţia ne-a povestit că operaţia a fost un succes şi fiul ei, în vârstă de 25 de ani, căsătorit acum, este bine şi a scăpat de cancer. „De două ori pe an face control, dar rezultatele arată că totul decurge normal. Când i s-a pus diagnosticul, medicii nu îi dădeau mai mult de două luni de trăit. Acum toţi spun că a fost o minune. Cum aş putea eu să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru minunea făcută cu fiul meu dacă nu ajutând alţi copii. Familia din Tg. Mureş care a adoptat un copil crescut de noi ne-a fost de mare ajutor atunci când s-a îmbolnăvit copilul nostru. A sunat la un medic de la Timişoara, pentru ca Iliuţă să poată face transplantul. Mulţi oameni ne-au ajutat şi le mulţumim şi acum”, ne-a spus cu emoţie mama Lucreţia.

Mamă pentru copiii necăjiţi, mamă pentru copiii abandonaţi, mamă pentru copiii pe care i-a născut, bunică pentru nepoţi, un om care merită respectat şi dat drept exemplu.