Bărbatul în vârstă de 53 de ani acuzat că şi-a sugrumat concubina, o femeie cu doi ani mai în vârstă, a fost arestat preventiv, ieri, de Tribunalul Suceava, pe o perioadă de 30 de zile. Toader Bondor este cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor, în data de 12 martie procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava punând în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Pe 10 martie, bărbatul, domiciliat în Marginea, a venit la Mihoveni - Şcheia, unde stătea concubina sa. Crima, arată anchetatorii, a fost comisă pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice şi al unor conflicte domestice preexistente. La puţin timp după comiterea faptei, individul le-a povestit reporterilor Monitorului de Suceava că femeia a murit în braţele sale, în timp ce să pregăteau să facă sex.
„Ea era cam galbenă la faţă, dar nu a spus nimic... era în braţele mele, eram amândoi pe marginea patului, am dat să o pup, însă deodată am văzut că nu mai mişcă. Am început să o strâng de chiept să-şi revină, dar nimic, nu a mai mişcat”, este o parte din declaraţia şocantă a bărbatului, care se afla în vizibilă stare de ebrietate şi încerca să convingă că femeii i s-a făcut brusc rău.
Crima a ieşit la iveală abia a doua zi, în urma necropsiei.
„Inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra concubinei sale, provocându-i leziuni grave, care au condus în scurt timp la decesul acesteia. Moartea s-a produs prin insuficienţă cardio-respiratorie acută instalată ca urmare a asfixiei mecanice prin comprimarea formaţiunilor vasculo-nervoase şi aeriene ale gâtului cu ruptură corn superior os hioid”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procurorii au opinat în faţa instanţei de judecată că privarea de libertate a suspectului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, iar judecătorii au admis propunerea de arestare preventivă.