Doi vârstnici din municipiul Fălticeni, soţ şi soţie, care locuiesc într-o casă de pe strada Caporal Ciofu, la intrarea în localitate dinspre Suceava, şi-au găsit curtea invadată de reziduuri urât mirositoare. Oamenii spun că materiile fecale din fosa unei toalete au fost deversate în curtea lor şi îl bănuiesc pe un vecin cu care au mai avut conflicte şi în trecut. Cazul a fost sesizat la Poliţiei municipiului Fălticeni, şi ulterior la Garda de Mediu şi la Direcţia de Sănătate Publică Suceava.
Paraschiva Florea a relatat că, pe 5 martie, după-amiază, când a ieşit din casă, a văzut în faţa ochilor un adevărat dezastru.
„Mirosea foarte urât, erau materii fecale care au curs dinspre gardul vecinului Sabin Doroftei. Mizeria s-a prelins prin toată curtea, până în faţa casei. Nu ştim de ce ar fi făcut cineva o aşa bătaie de joc, nu vrem să acuzăm, însă este clar că nu putea fi un simplu accident”, a declarat femeia. După cum se observă clar pe imaginile video surprinse în curtea familiei Florea, reziduurile au curs dinspre proprietatea vecinului acuzat, care are casa la un nivel mai înalt.
Soţul Paraschivei Florea, Vasile, a primit „cadou” de ziua lui reziduurile din fosă, pe 5 martie împlinind vârsta de 69 de ani.
„M-am trezit cu curtea inundată de mizeria din toaletă în toată curtea, până la poartă. Sperăm ca vreo autoritate să se sesizeze şi să-l pedepsească pe cel vinovat. Am ajuns să nu mai pot deschide fereastra să trag o gură de aer curat”, a spus Vasile Florea.
Cei doi bătrâni spun că l-au mai reclamat pe vecin la autorităţile competente din cauza deversărilor din curtea acestuia. Oamenii nu au strâns încă mizeria din curte şi aşteaptă ca cei de la Direcţia de Sănătate Publică să vină să constatate ce s-a întâmplat.
Deocamdată singurii care au fost la faţa locului au fost poliţiştii, care însă le-au spus celor doi vârstnici că problema nu ţine de competenţa lor.
Reporterii Monitorul de Suceava, deplasaţi la faţa locului, au încercat să vorbească şi cu Sabin Doroftei, însă din locuinţa acestuia nu a răspuns nimeni.