Furnizarea apei potabile va fi întreruptă miercuri, timp de aproximativ şase ore şi jumătate, pentru mai mulţi locuitori ai cartierului Burdujeni, din municipiul Suceava.
Oprirea apei reci va afecta zona Cuza Vodă 1, în principal străzile Mircea Damaschin, Rarău, Baladei, Celulozei, Călimani şi Şoimului, dar şi blocul 92 de pe Calea Unirii, precum şi punctele termice Cuza Vodă 1 şi Cuza Vodă 2.
Întreruperea acestui serviciu public prestat de ACET are drept cauză lucrările programate de montare a aparatelor de măsură a debitelor de apă consumate la blocurile de pe strada Mircea Damaschin: bl. nr. 4, scările A, B, C, bl. 5, scările A şi B, bl. nr. 7, scările A şi B, bl. nr. 8, scara A.