Doi ucraineni care vindeau ţigări de contrabandă unui bărbat din Suceava au fost surprinşi de o patrulă de jandarmi pe o stradă din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. S-a întâmplat joi seară, în jurul orei 19.30, pe strada Pictor Panaiteanu.
Cei trei oameni se aflau într-un autovehicul, iar în portbagajul maşinii au fost găsite 260 de pachete de ţigări cu timbre fiscale emise de autorităţile din Ucraina.
„Fiind întrebaţi cu privire la ţigările găsite asupra lor, cei doi cetăţeni ucraineni, soţ şi soţie, cu vârsta de 34 şi respectiv 35 de ani, au declarat că intenţionau să le vândă bărbatului din municipiul Suceava”, a declarat maiorul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.
Cantitatea de ţigări a fost predată Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava.