Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 28 feb 2015 - Anul XX, nr. 48 (5860)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Foc puternic

Un atelier de mobilă din Burdujeni, făcut scrum într-un incendiu

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Un puternic incendiu a distrus, ieri, un atelier de mobilă din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, aflat în incinta fostei întreprinderi IRIC. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 14.15, focul manifestându-se foarte puternic. Martorii oculari au relatat că flăcările aveau cel puţin zece metri înălţime, iar un fum dens se vedea de la mare distanţă. Panica a fost cu atât mai mare cu cât în apropiere se aflau mai multe birouri şi sedii de firmă. Deoarece în zonă nu existau hidranţi, pompierii au mobilizat la faţa locului nu mai puţin de patru autospeciale cu apă.

Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari judeţeni, a declarat:

„La faţa locului am găsit o clădire care ardea violent, pe o suprafaţă de aproximativ 700 de mp. Este vorba de un atelier de confecţionat mobilier din PAL,în interiorul căruia se aflau materiale combustibile care au favorizat propagarea rapidă a flăcărilor”.

Clădirea era formată din parter şi demisol, existând pericol de propagare la construcţile din imediata vecinătate, depozite, clădiri de birouri şi alte obiective.

Incendiul a distrus parterul clădirii în care se afla atelierul de mobilă, cu mare parte din materialele depozitate în interior, respectiv PAL, cherestea, elemente de mobilier şi un circular.

Pompierii au rămas la faţa locului până aseară, pentru a lichida şi ultimele focare ale incendiului. La ora izbucnirii focului, în interior se aflau mai multe persoane care lucrau la atelier. Acestea s-au evacuat înainte de sosirea pompierilor, salvând şi o parte din bunurile din interior. 

Din ancheta demarată de pompieri rezultă că focul a izbucnit de la coşul de fum al unei sobe fără acumulare de căldură, care nu era protejat corespunzător. Coşul de fum s-a supraîncălzit şi a aprins un material combustibil din apropiere, fără ca cineva să poată interveni în faza incipientă a izbucnirii focului.

Atelierul de mobilă aparţinea firmei Primordial Serv Suceava, administrată de Ioan Andronic. La o primă estimare, valoarea pagubelor se ridică la 100.000 de lei. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un atelier de mobilă din Burdujeni, făcut scrum într-un incendiu.
 Vizualizări articol: 3999 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Un atelier de mobilă din Burdujeni, făcut scrum într-un incendiu0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei