În Duminica Ortodoxiei, pe 1 martie, de la ora 15:00, se va organiza în municipiul Suceava un marş pentru susţinerea predării cursurilor de religie în şcoli. Punctul de întâlnire al părinţilor care sunt interesaţi de educaţia complexă, completă şi de calitate a copiilor, inclusiv cea religioasă, şi care vor să participe la marş, este Biserica „Sf. Dumitru” din Suceava. De aici, participanţii vor porni în marş pe traseul Casa de Cultură, Biserica „Sfânta Înviere”, Biblioteca Judeţeană „I.G. Sbiera”, magazinul Bucovina, Palatul de Justiţie, parcul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Spitalul Judeţean şi retur, pe acelaşi traseu, până la Biserica „Sf. Dumitru”.
„Religia în şcoală, prioritate naţională!”
Mottoul evenimentului de duminică este: „Viitorul neamului este în mâinile noastre! Religia în şcoală, prioritate naţională! Vino cu noi la marş dacă îţi pasă de educaţia religioasă a copiilor tăi!” Organizatorul evenimentului este Alianţa Bucovina Ortodoxă, din care fac parte: Bucovina Profundă, Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” - Filiala Suceava, Asociaţia „Sfinţii Ioachim şi Ana”, ASCOR Suceava, Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Kozaciok, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” - Filiala Suceava, Asociaţia ProVita Bucovina, Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou”.
„Înscrierea elevilor la ora de religie e o mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus în vremurile pe care le trăim astăzi”
Acest demers al organizatorilor este susţinut şi de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a declarat că „înscrierea elevilor la ora de religie e o mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus în vremurile pe care le trăim astăzi”.
Părinţii suceveni care sunt de acord ca fiicele şi fiii lor să urmeze cursurile de religie din învăţământul preuniversitar au înfiinţat marţi, 24 februarie, Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” (APOR) - Filiala Suceava, organizaţie non-guvernamentală, independentă, apolitică şi fără afiliere profesională, formată din părinţi de profesii diferite care militează pentru păstrarea orelor de religie în şcoli. Scopul principal al asociaţiei este acela de a susţine şi îmbunătăţii predarea religiei în şcoală prin susţinerea şi promovarea valorilor religioase atât în rândul elevilor, cât şi în cel al părinţilor. Primul obiectiv al Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie” - Filiala Suceava este de mobilizare a părinţilor pentru a merge cât mai repede, până pe 3-4 martie, la şcolile unde sunt înscrişi copiii lor, să depună cereri pentru ora de religie, ultima zi de depunere a cererilor fiind 6 martie.
(28 feb 2015, 11:19:24
A interzis cineva religia in scoli??