Blocul de garsoniere de pe strada Mărășești nr.48 A din municipiul Suceava, încadrat în clasa de risc seismic I, a ajuns în atenția Comitetului pentru Situații de Urgență al județului Suceava. Întrunit în ședință extraordinară, comitetul a luat în dezbatere avertismentul adresat de Inspectoratul de Stat în Construcții, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Bucovina”, că acest tronson cu 60 de garsoniere prezintă ”un risc ridicat de prăbușire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită ultime”. În adresa Inspectoratului Județean în Construcții se arată că imobilul a fost expertizat de un expert tehnic atestat și a fost încadrat în clasa de risc seismic I.
Consiliul Județean Suceava intenționează să solicite Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice fondurile necesare pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare, iar ISU susține argumentat această cerere.
Blocul de garsoniere este situat vizavi de Colegiul Național „Mihai Eminescu” și este locuit, în ambele tronsoane, de circa 150 de familii. Oameni sărmani, asistați social, care nu au nici măcar minimum de condiții de trai. Cei mai mulți dintre ei nu-și permit să suporte nici măcar costul utilităților - apă, energie termică, electricitate, cu atât mai puțin cheltuielile de consolidare a imobilului.