Săvel Botezatu, primarul comunei Udeşti, a părăsit ieri la prânz arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava după ce magistraţii de la Curtea de Apel au admis contestaţia sa şi au înlocuit măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Primarul va fi în arest la domiciliu la locuinţa sa din municipiul Suceava şi are interdicţia de a lua legătura cu Marinela Borza, secretara comunei Udeşti, aflată şi ea în arest la domiciliu de mai multe săptămâni.
Prin măsura arestului la domiciliu, Săvel Botezatu are obligaţia de a se prezenta în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.
La termenul de ieri de la Curtea de Apel Suceava primarul din Udeşti a fost reprezentat de doi avocaţi aleşi, Vasile Tudor şi Dorin Andronic. Aceştia au apreciat drept corectă măsura arestului la domiciliu.
„Decizia de astăzi este absolut logică dacă ne raportăm la modul defectuos de sistematizare a presupuselor fapte ce i se impută primarului comunei Udeşti de către DNA. În esenţă, este vorba până la urmă de nerespectarea unor obligaţii de natură contractuală care dă naştere unui litigiu civil care se soluţionează potrivit dispoziţiilor legii civile. Cererea pentru plata subvenţiilor, plus documentaţia aferentă şi îndeplinirea condiţiilor GAEC stipulate de Comunitatea Europeană şi impuse de plătitor pentru plata subvenţiilor dau naştere unui raport contractual între entitatea beneficiară, Consiliul Local Udeşti, şi APIA, entitatea care plăteşte această subvenţie. Transferarea litigiului de natură civilă în sfera dreptului penal şi aplicarea unor sancţiuni penale pentru nerespectarea condiţiilor izvorâte dintr-un contract reprezintă o practică deosebit de periculoasă a DNA nu doar pentru dezvoltarea relaţiilor economice, dar şi pentru respectarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Soluţia de ieri este de natură să asigure o desfăşurare normală a procedurii judiciare în mod echitabil şi în respectul prezumţiei de nevinovăţie, prezumţie care nu există în activitatea DNA”, a arătat Dorin Andronic.
Săvel Botezatu se afla în arest preventiv de la începutul lunii decembrie
Săvel Botezatu a fost arestat la începutul lunii decembrie a anului trecut, stare care i-a fost menţinută aproape trei luni. Atât primarul, cât şi casiera Primăriei Udeşti au fost arestaţi pentru mai multe acuzaţii.
Prejudiciul total calculat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava depăşeşte un milion de lei.
Fraudele ar fi fost comise în perioada 2011-2013, în două etape. În 2011 şi 2012 subvenţiile pe teren au fost încasate de Consiliul Local al localităţii, pentru păşunea care, teoretic, era pentru toţi crescătorii de animale din localitate. Banii ar fi fost încasaţi cu documente fictive, iar parte din sume deturnate spre buzunarele celor care au pus la cale afacerea ilegală. În 2013, când legislaţia nu a mai permis ca subvenţiile să fie încasate de consiliile locale, s-a înfiinţat Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Utilizatorilor de Păşune „Oadici” Udeşti, condusă de casiera primăriei, Marinela Borza, secondată de Mariana Ciutac, consilier principal în probleme de agricultură la Primăria Udeşti. Imediat, suprafaţa de păşune a fost încredinţată de primar asociaţiei, pe motiv că era singura legal constituită. Această asociaţie a încasat, în 2013, subvenţii de peste 400.000 de lei, inclusiv pe animale, deşi membrii asociaţiei nu erau crescători, ci doar primiseră de la primărie păşunea comunală, prin atribuire directă.
O altă parte a activităţii infracţionale, susţin procurorii DNA, s-a derulat în perioada octombrie-noiembrie 2014. Cei doi au trecut la alt gen de infracţiuni, împotriva înfăptuirii justiţiei, în sensul că au cooptat în asociaţie crescători de animale din Udeşti, în încercarea de a transforma asociaţia din una formată din patru oameni din cadrul primăriei în una în conformitate cu prevederile legale.
În ceea ce-l priveşte pe primar, acesta este acuzat printre altele şi de infracţiunea de şantaj, în sensul că a făcut presiuni asupra conducerii APIA Suceava, direct şi prin intermediul unor factori politici, pentru aprobarea plăţii ilegale a subvenţiilor.