Dejecţiile din tot Bazarul Sucevei sunt deversate în râul Suceava. Nu e vreun accident nefericit, ci o situaţie care se întâmplă de multă vreme. Culmea, chiar cu ştiinţa autorităţilor locale.
Am aflat cu stupoare toate astea în cursul zilei de ieri, când de pe podul de la Bazar am observat o baltă întinsă pe mai bine de 100 de metri pătraţi, plină de reziduuri, care musteşte acolo cine ştie de când.
Coborând sub pod, ne-a izbit un miros insuportabil, iar atunci ne-am dat seama că treaba e „împuţită” rău.
Am descoperit, chiar la câţiva metri de scările care duc sub pod, în partea cu staţia de autobuz de la Bazar, un canal de vizitare din care se scurgea acel lichid pestilenţial până la balta cu pricina, printr-un şanţ săpat special.
Iar din toată acea baltă uriaşă, reziduurile se scurgeau pe lângă unul dintre pilonii podului în râul Suceava.
Am încercat să vedem cât de adânc e acel canal din care refulau reziduurile, iar un băţ de aproximativ un metru şi jumătate a intrat aproape tot. Neîngrădit, fără nici un panou de avertisment, acel canal era un real pericol pentru cei care se mai aventurează prin acele locuri, mai ales după lăsarea întunericului.
Garda de Mediu, la faţa locului. Probele din râul Suceava indicau depăşiri foarte mari ale valorilor normale
Am sunat la Garda de Mediu şi am sesizat ceea ce văzusem la faţa locului. Am aşteptat sosirea echipei de comisari de mediu, sperând că vom obţine răspunsurile dorite.
„Vom vedea mâine dimineaţă, când bazarul se va deschide (n.r. - luni, Bazarul e închis). Dacă cumva este din Bazar... Trebuie să vedem conductele de canalizare din Bazar unde deversează. Se vede că este mai demult săpat canalul ăsta. Vom aprofunda mâine. Astăzi, nu pot să spun nimic. Decât că miroase urât şi sunt ape uzate. Nu este normal să arunci nişte ape uzate în ape de suprafaţă, respectiv un râu, care, mai jos, alimentează cu apă potabilă localităţi”, ne-a declarat Constantin Huţupaş, reprezentant al Gărzii de Mediu Suceava.
Cum albiile râurilor sunt verificate periodic de cei de la Apele Române, sau cel puţin aşa ar trebui, ne-am deplasat la Sistemul de Gospodărire a Apelor, pentru a întreba cum s-a ajuns în această situaţie, mai ales că balta uriaşă de reziduuri părea de mai multe vreme acolo sub pod, fiind chiar la vedere.
Am aflat că situaţia era una cunoscută de reprezentanţii SGA Suceava şi în special de cei ai Primăriei municipiului Suceava, fiind vorba - aşa cum spuneam şi în titlu - de dejecţiile deversate din bazarul de peste drum de digul din apropiere.
De pe dig, se putea observa aproape de gardul lateral al centrului comercial un spaţiu îngrădit, betonat, în care am bănuit noi că e posibil să fie o fosă a bazarului. Am aflat de la reprezentanţi ai SGA Suceava că acolo era de fapt o staţie de epurare, staţie care multă vreme a funcţionat fără nici un aviz.
Abia în mai 2014, cei de la SGA au fost solicitaţi pentru a elibera un aviz, însă ulterior reprezentanţii Primăriei Suceava au fost avertizaţi că probele recoltate din râul Suceava, în acea zonă, indicau depăşiri foarte mari ale valorilor normale. Practic, o poluare a apei.
SGA Suceava a închis ieri staţia de epurare din Bazar
Administratorii Bazarului şi, implicit, reprezentanţi ai primăriei au fost somaţi să intre în legalitate, adică să facă chiar lângă staţia de epurare un cămin din care se pot lua probe şi se pot monitoriza indicatorii de calitate a apelor epurate. De asemenea, apele epurate trebuiau deversate printr-o conductă îngropată până la râu, iar gura de vărsare trebuia să fie din beton.
Or, în realitate, cei de la Bazar au ignorat, se pare, toate cerinţele.
Pe lângă faptul că staţia de epurare nu funcţiona corespunzător, s-au înţepat în conductele vechi de canalizare, iar dejecţiile erau deversate (cel mai probabil luni, când Bazarul era închis), prin acel canal de vizitare, apoi prin şanţul săpat manual până în albia râului.
Din mai 2014 şi până ieri, nimeni nu a mişcat un deget. Întâmplarea a făcut ieri ca, aflaţi cu altă treabă în zona Bazarului, să observăm de pe pod acea baltă de peste 100 de metri pătraţi, urât mirositoare. Şi atunci am început să punem întrebări.
Iar tot ieri, autorităţile s-au dezmorţit.
De la SGA Suceava ni s-a comunicat că „astăzi, 23.02.2015, s-a luat măsura ca staţia de epurare să funcţioneze ca şi bazin vidanjabil” şi că „după analiza probelor de apă prelevate de la faţa locului se vor lua măsurile ce se impun conform legislaţiei în vigoare”.
Tot ieri, ni s-a comunicat că în cursul zilei de astăzi reprezentanţi ai SGA şi ai Gărzii de Mediu Suceava se vor deplasa din nou la faţa locului, pentru continuarea verificărilor.
Primarul Lungu: „Este una dintre sutele de probleme ale primăriei”
Am trecut ieri după-amiază şi pe la Primăria municipiului Suceava, cerându-i un punct de vedere primarului Ion Lungu despre „lacul cu dejecţii” de sub podul de la Bazar.
„Nu ştiu exact care e problema acolo, am cerut o informare şi eu în acest sens. Cert e că acea ministaţie de epurare, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie funcţională. Trebuie să mă interesez exact ce se întâmplă acolo. Este una dintre sutele de probleme ale primăriei. O să vedem ce spune domnul director de la Administraţia Pieţelor. O să mă interesez şi o să vă punem la dispoziţie toate informaţiile. Vom încerca să corectăm... Să vedem mai întâi ce se întâmplă acolo”, ne-a declarat edilul.
(24 feb 2015, 11:24:14